Timp Liber

“Tinereţe fără bătrâneţe şi teatru fără de moarte”. Un spectacol de PETRU CIUBOTARU – 50 de ani de teatru, premiu pentru întreaga activitate UNITER 2014. Scenariul şi regia: Petru Ciubotaru; Scenografia: Nicolai Mihăilă; Consultant muzical: Ion Ursulescu; Consultant:Adrian Teodoriu Distribuţia: Petru Ciubotaru-recital (cu participarea copiilor: Sofia Theodora Gaţu și Tudor Teodoriu) „Este primul actor care a cutezat să abordeze travestiul Chiriţei după dispariţia lui Miluţă Gheorghiu; el se înscrie astfel în linia tradiţională a travestiului Chiriţei deschisă de Matei Millo şi continuată de Mihai Arceleanu, Vasile Boldescu, Miluţă Gheorghiu… A fost o cutezanţă, dar şi o realizare artistică pe măsură, care îi asigură actorului un loc particular în istoria scenei ieşene şi, evident, în istoria travestiului acestui personaj. Tot o cutezanţă a fost abordarea rolului lui Ştefan cel Mare din Apus de soare de Delavrancea, pe care, după izbânda exemplară a lui George Calboreanu (ştiaţi că acesta a fost actor de şcoală ieşeană?), puţini actori au îndrăznit să-l interpreteze. Acum, când îşi sărbătoreşte jumătatea de secol de activitate, actorul vine în faţa publicului cu un spectacol – nu de retragere, ci un fel de sinteză sau corolar al evoluţiei sale. Îl vom vedea şi vom aplauda nu doar evoluţia din această seară, ci o carieră întreagă. Exemplară.” Ştefan Oprea Bilete: Acestea se pot achiziţiona on-line de pe site-ul www.eventim.ro, secţiunea Locaţii-Iaşi şi direct, din reţeaua magazinelor partenere: Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas si Cărturesti. Biletele se pot rezerva şi cumpăra şi de la Agenţia Teatrală situată pe Bd. Ştefan cel Mare nr.8A. 26 octombrie 2014, ora 18:00 Pret bilet: 22 lei Locatie: TEATRUL NAŢIONAL „VASILE ALECSANDRI” Str.Agatha Bârsescu, nr. 18, cod 700074, Iaşi, IAŞI E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. Telefon: 0232 267824
Teatrul Luceafărul invită pe cei mici şi mari la spectacolul de păpuşi ,,Cenuşăreasa”, după Charles Perrault. Dramatizare, decoruri, regie: Constantin Brehnescu Marionete: Angela şi Valeriu Josanu Muzica: Radu Ştefan Distribuţia: Liliana Mavriş Vârlan, Liviu Smântânică, Doina Iarcuczewicz, Beatrice Volbea, Iulia Deloiu Trif, Mariana Ivanov, Toma Hogea, Viorel Vârlan, Gabriela Andrei 23 octombrie 2014, ora 10:00 Locatie: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” Str. Grigore Ureche, nr. 5 6600 Iaşi, România E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. Telefon: 0232 212 662
Cel mai mare târg de carieră, Angajatori de TOP revine în această toamnă cu 4 ediții începand cu primăvara acestui an. Evenimentul Angajatori de TOP s-a extins la nivel național, fiind prezent în București, Timișoara și Iași. Cele 3 evenimente au reunit peste 160 de angajatori, companii multinaționale și angajatori locali care au oferit peste 5 000 de oportunitați de carieră. Evenimentul continuă în această toamnă cu 4 ediții: 3 evenimente fizice și o ediție virtuală, pe www.hipo.ro Toate cele 3 ediții fizice Angajatori de TOP din această toamnă vor avea loc în luna octombrie. Toamna este o perioadă în care companiile au un focus puternic pe recrutare, iar planurile de angajare ale companiilor sunt în creștere. Prin intermediul celor 3 ediții fizice și a unei ediții virtuale, Angajatori de TOP reunește peste 160 de companii multinaționale și 110 000 de profesioniști și studenți care sunt în căutarea unui job. Angajatori de TOP BUCUREȘTI, 17-18 octombrie, Sala Palatului Angajatori de TOP IAȘI, 24-25 octombrie, Atriumul Palas Mall Angajatori de TOP TIMIȘOARA, 31 octombrie – 1 noiembrie, C.R.A.F.T. Angajatori de TOP Virtual, 3-16 noiembrie, www. hipo.ro Potrivit studiului „Cei mai doriți angajatori” realizat de Brainspotting în luna iunie 2014 a reiesit faptul că participarea la evenimente ce presupun interacțiune directă cu potențialii angajatori este din ce în ce mai apreciată. Odată cu mutarea proceselor de recrutare în mediul online observăm o creștere a interesului din partea candidaților pentru evenimentele fizice, unde pot întalni reprezentanți din companie. Acestea sunt preferate în proportie de 63% de către cei care sunt în căutarea unui job. Evenimentele pentru care optează cei mai multi dintre candidați sunt: târgurile de carieră, evenimentele de tip open days și prezentările de companie. „Angajatori de TOP a demonstrat prin evenimentele organizate în cei 8 ani că este un proiect de mari proporții unde se regăsesc cei mai importanti angajatori și un număr impresionant de specialiști în recrutare care te pot ajuta în găsirea jobului căutat. Le recomanăm celor care vor să participe la unul dintre evenimentele Angajatori de TOP din această toamnă să urmarească portalul www.hipo.ro de unde pot afla mai multe informatii despre companiile participante, joburile deschise ți workshop-urile la care se pot inscrie” a declarat Larisa Serban, Project Manager, Angajatori de TOP. Ediția cu numărul 17 Angajatori de TOP București va avea loc pe 17-18 octombrie la Sala Palatului și își propune să reunească peste 100 de companii mari care au deschise oportunități de carieră atât pentru persoanele cu experiență, dar și pentru juniori și studenți. La ediția din primăvară a evenimentului, 49% dintre cei care au fost prezenți au fost persoane cu pană la 1 an de experiență, 30% candidați cu 1-5 ani experiență, iar 21% vizitatori cu peste 5 ani experiență. Ediția din acest an Angajatori de TOP Iași își propune să reunească peste 1000 de oportunități de carieră și 5 000 de vizitatori. După succesul ediției din primăvară, Angajatori de TOP va fi prezent în Iași cu ediția cu numărul 4 prin care facilitează întalnirea dintre companii și candidații care vor să se angajeaze. În cadrul evenimentului din această toamnă vizitatorii evenimentului vor putea aplica atât pentru poziții entry level, mid level sau senior cât și pentru programe de internship. Angajatori de TOP a fost prezent în Timișoara pentru prima dată în anul 2008, iar ediția din această toamnă este cea cu numărul 5. Ediția locală din Timișoara va reuni companii multinationale, dar și angajatori locali care au planuri de recrutare pentru această toamnă. Participarea la un astfel de proiect este o modalitate prin care candidatți pot susține un scurt interviu cu potențiali angajatori. În urma unui sondaj realizat în rândul vizitatorilor a reieșit că motivele pentru care participă la evenimentele Angajatori de TOP sunt: diversitatea oportunităților de carieră, companiile confirmate, calitatea workshop-urilor și posibilitatea de interacțiune cu reprezentanți HR prezenți la eveniment. După cele 3 ediții fizice ale târgului de joburi Angajatori de TOP, recrutările vor continua prin ediția virtuală, din perioada 3-16 noiembrie. Evenimentul virtual va avea loc pe www.hipo.ro și va permite accesul candidaților la nivel național sau celor care locuiesc în alte țări și doresc să se intoarcă în România. În privința oportunităților de carieră, suntem în etapa de înregistrare a companiilor care doresc să fie prezente la cele 4 ediții Angajatori de TOP din această toamnă. Până în acest moment companiile confirmate reprezintă domenii precum: IT, telecom, outsourcing, financiar-bancar, retail, FMCG, inginerie. Câteva dintre companiile care au confirmat prezența la evenimentele Angajatori de TOP din această toamnă sunt: Renault Romania, Vodafone, Telekom Romania, Bitdefender, HP, Oracle, Raiffeisen Bank, Dell, Ericsson, BRD – Groupe Société Générale, Deutsche Bank, British American Tobacco, CGS, IBM, Genpact, Accenture, ING Asigurari de Viata, Microsoft, Yazaki Component Technology, RapidSolution Software, Infobest, Frontier Silicon, Alcatel-Lucent, Continental, Atos IT Solutions and Services, SCC Services, Thales Systems, Comodo Security.…
Arte Bar te invită în fiecare duminică de la ora 20:00 la spectacolele trupei IDIOT. Uneori obraznic, alteori prea cuminte. Uneori pare neterminat, alteori pare făcut de-a gata. Câteodată cu public jucăuş, alteori jucăuş cu publicul. Uneori încheie o săptămână grea, alteori… o şterge de pe listă. În orice fază ar fi însă, Impro IDIOT porneşte mereu de la zero şi merge cât îl ţin aplauzele tale. Preț bilete: 10 lei Rezervări: 0741.351.382 În fiecare duminică Pret bilet: 10 lei Locatie: Arte Bar Str. Horia, nr.8 (vis-a-vis de Universitatea de Arte ”George Enescu”) Telefon: 0741 351 382
Ateneul Tătărași invită publicul vineri, pe 17 octombrie 2014, de la ora 19.00, la spectacolul de teatru „Cerere în căsătorie” vodevil într-un act, de A. P. Cehov, regie Radu Ghilaș. Distribuție: Emil COȘERU Codrin DĂNILĂ Cezara FANTU Daniel BÎRLESCU Mirela ILUCHIANU Scenografie: Cătălin TÂRZIU Coregrafie Lorette ENACHE, lector univ. dr. UNATC București Aranjament Muzical: Dragoș COHAL Biletele pot fi achiziționate de la casierie. Program: L-V 08.00- 16.00 și cu o oră înainte de eveniment. 17 octombrie 2014, de la ora 19.00 Pret bilet: 15 lei/ Bilet elevi, studenți, pensionari, șomeri: 10 lei Locatie: Ateneu Tătărași Strada Ion Creangă nr.14 E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. Telefon: 0232 26 18 46 mobil: 0751 127 741
Artista internationala Lara Fabian revine in Romania in 20 Octombrie 2014 la Sala Palatului din Bucuresti. Calatorind prin aproape intreaga lume, artista franceza numita "Fenomenul" in Franta si Canada, va face in curand si publicul roman fericit. Artista pregateste un concert cu cele mai faimoase cantece ale ei, precum “Je t’aime” - preferatatuturor, „Tu t’en vas” ,“Si tu m’aime” “Deux ils, deux ells” , precum si ultimele hituri de pe albumul ei din Aprilie 2013. Un show senzational ce a cucerit marile scene din Europa, SUA, America de Sud,Asia si Australia. In anul 1991 Lara Fabian inregistra primul ei album dintr-un numar de 16. Albumul de debut al artistei numit "Lara Fabian"a primit discul de platina in mai putin de 2 saptamani, avand vanzaride peste 1 milion de copii.Succesul artistei e cunoscut in intreaga lume pentru cele 11 albume cu disc de platina, si un album cu 3 discuri de platina, cea mai buna voce feminina, cea mai buna melodie, si cele mai multe inregistrarivandute in Europa.Lara Fabian s-a nascut in 9 ianuarie 1970 in Belgia, fiind unicul copil al cuplului Luisa si Pierre. Artista canta in italiana, spaniola, portugheza, rusa, germana, ebraica, greaca si a detinut mereu pozitiiinalte in topurile de muzica franceze. Lara Fabian e des comparata cu Celine Dion, soprana lirica cu o voce luminoasa si calda.
Galeriile de Artă „Ion Neagoe” ale Casei Corpului Didactic „Spiru Haret” din Iaşi găzduiesc a III-a ediţie a expoziției de artă vizuală „Identităţi ieşene”. Eveniment organizat în cadrul Sărbătorilor Iașului – ediția 2014, expoziţia îşi propune să prezinte privitorilor o colecție de 78 de lucrări plastice de pictură, grafică, sticlă, artă textilă, ceramică, artă fotografică și sculptură semnate de maeștrii din arta plastică contemporană ieșeană și invitați de elită din țară și străinătate. Expoziția este o invitație pentru a privi dincolo de forme și de aparențe, de a decripta numeroasele discursuri creative amplificând înscrierea extraordinară a simbolisticei limbajului plastic în lumea culturală bine ancorată în spiritul sărbărilor ieșene. Vernisajul evenimentului va avea loc luni, 13 octombrie 2014, ora 16.00. Prezintă: criticul de artă, conferențiar univ. dr. Emanuela Ilie și vicepreşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Iaşi, profesor univ. dr. Constantin Tofan. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Iaşi și Inspectoratul Școlar General Iași și poate fi vizitată în perioada 6 – 31 octombrie 2014, de luni până vineri, între orele 9.00 și 16.00. Expun artiștii: Adrian Adochiței, Nicoleta Adochiței, Felix Aftene,Luminița Avadanei Trofin, Demetriad Bălănescu, Grigore Bejenaru, Zamfira Bîrzu, Marinela Boicu, Iulian Bordianu, Smaranda Bostan, Mariea Boz, Ram – Lăcrămioara Boz, Constantin Adrian Boz, Eleonora Brigalda, Isabela Călin, Cristi Calistru, Mihaela Carp, Otilia Chiriac, Elena Cîmpean, Neculai Ciochină, Ovidiu Ciumașu, Angela Crenganiș, Andreea Dascălu, Merișor Dominte, Gheorghe Drăgan, Liviu - Adrian Ene, Gabriela Ene Rusu, Mina Fechete, Elena Floareș - Cojenel, Iulia Frențescu, Bogdan Gavrilean, Marius Constantin Gheorghiu, Liliana Gonceariuc, Valeriu Gongeariuc, Dora Grădinaru, Adrian Grigore, Miruna Heșegan, Ofelia Huțul, Petronela Iacob, Mihai Cosmin Iațeșen, Romeo Ionescu, Daniela Isache, Diana Ivanov, Ilie Krasovschi, Aurel Manole, Maria Mănucă, Bogdan Marcu, Mihaela Marcu, Adriana Micu, Florin Morun, Ștefan – Cătălin Munteanu – Vodă, Paula Neagu, Gabriel Obreja, Ioana Iulia Olaru, Stelian Onica, Angelica Mirela Pagu, Ioana Palamar, Mihai Pamfil, Gabriela Popa Benescu, Rodica Postolache, Elena - Cristina Potop, Mădălina Sabasanu, Aliona Samburic, Elena Samburic, Valentin Sava, Tudor Șerban, Mariana Stratulat, Nicoleta Șurubaru – Bida, Oana Morariu, Constantin Tofan, Viorica Toporaș, Ioan Tudor, Daniela Ungureanu, Viorel Vasiliu, Anca Velicu Naghireneac, Mădălina Vieriu, Ioan Vînău și Irina Voicu. Expoziția „Identităţi ieşene”susține proiectul “Iași – Capitală Culturală Europeană”.
Printre multele exclusivități pe care le oferă ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tînăr (FITPT), focalizat pe tema Noi realități teatrale, una este cu totul ieșită din obișnuit: teatru pe apă. Spectacolul Iona de Marin Sorescu, al companiei independente Teatrul Sala Mică Cluj Napoca, va fi prezentat pe lacul Ciric vineri, 10 octombrie, ora 19 și 21. Producția Iona s-a născut în urma întâlnirii dintre un text excepţional, creaţie a celebrului scriitor Marin Sorescu, şi un spaţiu inedit, lacul de sare din adâncul Salinei Turda. Spectacolul Teatrului Sala Mică (Cluj-Napoca) realizat în parteneriat cu Salina Turda este un proiect cultural care a avut ca obiectiv principal crearea unei forme estetice cu un mesaj puternic, prin explorarea şi exploatarea unui spaţiu turistic, care devine un cadru perfect pentru un text excepţional al dramaturgiei româneşti. La Iași, el va fi adaptat pentru Lacul Ciric, baza de agrement pe drumul spre Aeroportul Internațional Iași. Spectatorii vor fi transportați pînă acolo cu un autobuz special. „Iona e poezie pură…Iona parcurge un spaţiu iniţiatic şi revine în lume, poate transformat, poate capabil de a se raporta la ceilalţi, altfel”, spune regizoarea Mihaela Panainte, artist preocupat mai ales de teatrul ambiental, de maniera în care un anumit loc poate spori potențialul estetic al unui text și al unui spectacol. Interpretul lui Iona, actorul Florin Vidamski consideră spectacolul al cărui protagonist este ”un proiect curajos şi incitant, o provocare frumoasă. Pentru mine acest drum către spectacol a prilejuit o triplă întâlnire: cu regizoarea Mihaela Panainte – un animator de teatru talentat, cu un aport viu şi extrem de original în peisajul teatral românesc; cu textul lui Marin Sorescu – o tulburătoare adâncime, o complexitate ameţitoare a sensurilor şi o mare confruntare pentru orice actor; iar cea de-a treia, cu spaţiul fenomenal de pe luciul apei, care se potriveşte perfect textului”.
HR Summit, evenimentul care aduce în zona Moldovei cele mai bune practici din sfera HR&Management, revine în Iasi, pe 23-24 octombrie, cu un nou format! După o primă ediție de succes desfășurată anul trecut, HR Summit revine în Iași cu un nou format în care vor fi puse în discuție cele mai importante teme legate de industria de HR&management alături de unii dintre cei mai cunoscuți practicieni și specialiști români. Două zile, o conferință, șase workshop-uri și o zonă expozițională Timp de două zile, pe 23 si 24 octombrie, managerii și specialiștii HR din zona de Est a României sunt așteptați la cea de-a doua ediție HR Summit Iași unde vor afla cele mai noi tendințe și cele mai eficiente soluții care pot fi aplicate organizațiilor din care fac parte. În cadrul workshop-urilor, prezentărilor și sesiunilor de debate vom aborda teme precum: talent management, tehnici eficiente de recrutare, rolul intraprenoriatului într-o companie, gamification, dezvoltare organizațională, leadership inovativ. HR Summit, cel mai mare eveniment regional destinat platformei de resurse umane locale și regionale, a adus în acelasi loc, într-un singur an, reprezentații a peste 160 de companii de top din România și peste 550 de participanți. Înscrierile la HR Summit Iași- ediția a doua, au început și luna aceasta, puteți beneficia de reducerile early bird acordate. Libero Events este o agenție de evenimente B2B si B2C având în portofoliu manifestări în domenii ca: turism, home&deco, comerț online, medical și evenimente dedicate antreprenoriatului. Organizăm târguri și expozitii: Touristică, Deco Show, BookShow, conferințe: The Woman, HR Summit, Tecomm, MarkDay, Software Arcitecture Day, workshopuri și seminarii. Sursa:
CFR Calatori informeaza pasagerii care doresc sa calatoreasca toamna aceasta cu trenul în Europa ca pot utiliza oferta promotionala InterRail Global Pass cu reducere de 15% . Aceasta oferta promotionala poate fi achizitionata în perioada 1 august – 30 septembrie 2014 si permite calatorii nelimitate în întreaga Europa începând cu data de 15 septembrie, ultima zi posibila de calatorie fiind 28 ianuarie 2015. Legitimatia InterRail Global Pass ofera posibilitatea efectuarii de calatorii nelimitate în 30 de tari europene, din Scandinavia pâna în Turcia, si în plus traversarea maritima cu vaporul între Italia si Grecia. Perioada de valabilitate a legitimatiilor este de la cinci zile pâna la o luna si permite pasagerilor libertatea de a alege si chiar a schimba ruta în timpul calatoriei. InterRail Global Pass se adreseaza tuturor categoriilor de calatori: tineri, adulti, copii, seniori si reprezinta o varianta avantajoasa si relaxanta de a explora continentul european, la preturi atractive. Copiii beneficiaza de o reducere de 50% din pretul deja redus, iar tinerii (cu vârsta pâna în 26 de ani) si seniorii (cu vârsta peste 60 de ani) dispun de asemenea, de tarife reduse. Tarifele promotiei InterRail Global Pass, reduse cu 15%, sunt urmatoarele: Oferta InterRail Pass Global este vânduta în 80 de birouri de vânzare ale CFR Calatori – statii si agentii CFR Calatori deschise traficului international. Pentru informatii despre circulatia trenurilor internationale, calatorii pot solicita informatii la telefon 021.314.5528 (trafic international Gara de Nord Bucuresti) . INFO www.cfrcalatori.ro/268 www.interrail.eu www.eurailgroup.org
Primii pasi în limba engleză ai copilului dumneavoastră se pot face la Biblioteca Judeteană „Gh. Asachi” Iasi. Ca părinti, stiti cât de important este ca învătarea unei limbi străine să înceapă cât mai devreme, iar vârsta ideală pentru un prim curs de limba engleză este în perioada prescolară. Copiii sunt foarte receptivi si deschisi către tot ceea ce este nou. Pentru a le stimula interesul, vom folosi în predarea limbii engleze cântece, poezioare, jocuri si concursuri. Acestea îi familiarizează cu sonoritatea limbii si le fixează primele notiuni de limbă engleză. Biblioteca Judeteană Gh. Asachi Iasi organizează, în perioada 5 iulie–6 septembrie 2014, cursuri gratuite de limbă engleză pentru copii cu vârste între 4–10 ani. Se vor organiza două grupe: grupa 1 pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 si 7 ani, grupa a 2-a pentru copiii între 7 si 10 ani. Întâlnirile vor avea loc în fiecare sâmbătă, între orele 9, 30–11,00 (grupa 1) si 11,30–13,00 (grupa a 2-a). Cursurile vor avea loc la sediul Bibliotecii Judetene Iasi (B-dul „Ştefan cel Mare”, nr. 10, în incinta Galeriilor Comerciale „Ştefan cel Mare”). Numărul maxim de participanţi pentru aceste cursuri este de 15 copii pentru fiecare grupă. Cursurile sunt sustinute de un bibliotecar cu experientă în predarea limbii engleze si educatia copiilor de vârstă prescolară si scolară, în România si Marea Britanie. Instrumente utilizate: jocuri didactice; scurte dialoguri care consolidează notiunile proaspăt introduse; competitii în echipe; jocuri de rol si rezumate ale diferitelor povesti; joc interactiv; materiale video si audio, dar si traditionalele manuale, cărti şi fise de lucru. INSCRIERE Pentru înscrieri, puteţi suna la telefon: 0757772243 (Carmen Bădură) sau puteţi completa formularul de înscriere disponibil la Secţia pentru Copii a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, sediul central (B-dul „Ştefan cel Mare”, nr. 10, în incinta Galeriilor Comerciale „Ştefan cel Mare”). INFO Biblioteca Judetean ”Gh. Asachi” Iasi Adresa: Bd. Stefan cel Mare și Sfânt nr. 10 (Clădirea Galeriile Ștefan cel Mare, etaj) Telefon: (+4) 0332 110044 E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. www.bjiasi.ro
Ateneul Tatarasi invita publicul la prima expozitie semnata de artistul Radu Bacaita. Vernisajul expozitiei „SoulSelfie” va avea loc vineri, 1 august 2014, de la ora 17:00, in sala Galeriile de Arta. „Sunt pasionat de ezoterism, de potentialul uman si de misterul vietii. Inspirat de marii artisti contemporani si de tot ce e spiritual, am cautat mereu sa fiu original si sa imi dezvolt un stil propriu. Consider ca arta are menirea de a vindeca si de a deschide o fereastra spre ceva mai sublim si elevat in constiinta oamenilor care intra in contact cu ea! Fiind incepator, rolul meu ca si artist, in primul rand este de a lucra cu mine, de a ma purifica si de a trai constant intr-o stare de uniune cu universul si cu tot ceea ce ma inconjoara pentru a fi capabil sa materializez prin intermediul picturii acele imagini care vor fi de folos oamenilor in calatoria lor spre a deveni mai buni!”, Radu Bacaita, artist. Expozitia cu vanzare „SoulSelfie” este deschisa publicului in perioada 1-31 august 2014, iar accesul este liber de luni pana vineri, in intervalul orar 08.00-20.00. ATENEUL TĂTĂRAŞI Str. ION CREANGĂ nr. 14 IAŞI, cod postal 700320 Telefon/ Fax: 0232 261 846, E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. www.ateneutatarasi.ro www.facebook.com/ateneultatarasi
Complexul Muzeal National „Moldova“ Iasi – Muzeul de Istorie a Moldovei – Muzeul Unirii, în parteneriat cu Arhivele Nationale ale României – Serviciul Judetean Iasi, Muzeul de Istorie Naturala Iasi, Muzeul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” Iasi, Biblioteca Judeteana „Gheorghe Asachi” Iasi, cu sprijinul Directiei Judetene pentru Cultura Iasi organizeaza expozitia „Vechile blazoane vorbesc…”. Vor fi aduse în fata publicului, pentru prima data împreuna, obiecte armoriate din colectiile Muzeului de Istorie a Moldovei, Muzeului Unirii, precum si din patrimoniul unor institutii partenere: Arhivele Nationale Iasi, Muzeul de Istorie Naturala, Muzeul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”. Acestora li se alatura si câteva obiecte din colectii particulare. Blazoanele reconstituie universul simbolic al vechilor familii domnesti si boieresti. Revitalizarea stemelor de familie în Principatele Române, la jumatatea secolului al XIX-lea, reprezinta o forma de integrare europeana a aristocratiei românesti, heraldica fiind un fenomen cultural eminamente occidental. Pentru obiectele de muzeu stemele sunt un indiciu al identitatii si autenticitatii, conferindu-le o valoare deosebita. Stemele pastreaza amintirea un personaj istoric sau a unei familii si poarta cu ele o poveste. Un blazon este ca un mister ce se cere a fi dezlegat… Expozitia cuprinde obiecte armoriate ce provin din familiile Moruzi, Callimachi, Sturdza, Ghica, Cantacuzino, Bibescu, stirbey, Cuza, si chiar din inventarul familiei regale. În afara de acestea, vor fi prezente si obiecte cu steme care ilustreaza evolutia unor institutii: Universitatea, Primaria, Societatea de Medici si Naturalisti. Vernisajul expozitiei va avea loc miercuri, 23 iulie 2014, orele 18.00, la Muzeul Unirii, str. Lapusneanu nr. 14. Curatorii evenimentului vor fi Sorin Iftimi si Aurica Ichim. Expozitia va fi deschisa publicului pâna în data de 24 august 2014. Muzeul Unirii – Str. Lapusneanu 14 Palatul Culturii Iasi – Muzeul Unirii

logo tele moldova

Postul de Televiziune Tele Moldova Plus indeplineste toate caracteristicile sirigorile unui post de televiziune regional avand licenta prin satelit nr.S-TV 306 din 30 iulie 2013 si licenta TV-C 667 din 7 martie 2013.

Populare

Recent Comentate

Galerie Foto