Se întâmplă la Suceava: Bani strânși în 24 ore pentru clopote "la buton" Featured

Iniţiativa preotului din satul Ştirbăţ, comuna Udeşti, de a iniţia o campanie de strângere de donaţii pentru automatizarea clopotelor de la biserică s-a dovedit una de succes, suma necesară investiţiei fiind adunată în timp record. Practic, printr-un sistem care va fi montat în clopotniţă, clopotele vor fi pornite prin acţionarea unui buton din altar ori chiar direct, de pe telefonul mobil. Costul este de 6.800 de lei cu acţionare din întrerupător şi respectiv, de 7.650 de lei cu acţionare prin telefon mobil sau telecomandă. În urma apelului său la binevoitori pentru automatizarea clopotelor, preotul Leonte Şalvari a primit două donaţii mai mari, una de 5.000 de lei şi o alta de 1.500 de lei, plus altele câteva mai mici. Avea deja colectaţi 2.000 de lei, astfel că acum parohul a adunat practic toată suma necesară investiţiei. Ba chiar peste așteptări. Dar, deşi ideea preotului a fost apreciată de oamenii care au donat şi în general, de localnici, inițiativa s-a ales și cu un număr mare de comentarii nefavorabile, venite din mediul online. Preotul a fost acuzat că „cerşeşte” bani şi că investiţia în automatizarea clopotelor nu ar fi una necesară, în condiţiile în care, de sute de ani, clopotele sunt trase de clopotar. Preotul a explicat însă că la clopotele bisericii se ajunge pe un culoar îngust, pe scări abrupte, iar pe timp de iarnă și nu numai, accesul şi condiţiile de lucru la clopote sunt total potrivnice. Și, pentru că a reușit să adune mai mulți bani decât va folosi practic pentru clopote, din restul banilor donaţi de credincioşi, preotul spune că va iniţia şi o campanie de educaţie, „Şcoala de duminică”. Astfel, părintele a achiziţionat deja cărţi de colorat şi abecedare şi vrea să-i atragă pe copiii din sat, duminica, la biserică. Astfel, aici copiii din localitate vor avea parte și de activităţi educativ-recreative.

Rate this item
(0 votes)

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

logo tele moldova

Postul de Televiziune Tele Moldova Plus indeplineste toate caracteristicile sirigorile unui post de televiziune regional avand licenta prin satelit nr.S-TV 306 din 30 iulie 2013 si licenta TV-C 667 din 7 martie 2013.

Populare

Recent Comentate

Galerie Foto