Oportunitate uriaşă pentru FCM Dorohoi

1280 times

Şansele FCM Dorohoi de a se menţine în liga secundă au crescut considerabil după ce Săgeata Năvodari a fost penalizată cu 20 de puncte, dar mai ales, după ce Unirea Slobozia s-a retras din campionat. Astfel, s-a ajuns în situaţia ca din Seria I a Ligii a II-a să nu mai retrogradeze la sfârşitul acestui sezon nicio echipă în mod direct. Doar ocupanta locului 10 va susţine un baraj cu echipa aflată pe acelaşi loc în seria secundă, pierzătoarea urmând a lua drumul Ligii a III-a.

Unirea nu va dispărea în totalitate, ialomiţenii urmând să se înscrie în Liga a III-a în vară, numai cu fotbalişti localnici cu vârste între 17 şi 22 de ani. În plus, echipa va continua să activeze cu toate grupele de copii şi juniori.

Abandonul Sloboziei va duce la pierderea tuturor meciurilor din retur "la masa verde", inclusiv cele deja jucate. Dacă adăugăm şi pe Săgeata, care va avea parte de aceeaşi soartă o dată ce va fi neprogramată din nou şi apoi exclusă, atunci clasamentul Seriei I se dă peste cap total în zona subsolului.

Baloteştiul va avea cel mai mult de câştigat prin obţinerea a cinci puncte, în timp ce şi Dorohoiul va bifa un "bonus" de trei. În schimb, Farul va coborî până pe penultimul loc în clasament şi va avea de tras pentru evitarea barajului. "Eu nu aş include Farul în această luptă. La Constanţa se pun bazele unui proiect ambiţios, au sprijin din partea autorităţilor, o conducere tehnică nouă în frunte cu Petre Grigoraş. În plus mulţi fotbalişti buni când au auzit ce se întâmplă acolo vor să meargă la Constanţa. Pentru locul 10 ne vom bate noi cu Baloteştiul, cu Berceniul şi cu Brăila. Echipa care va fi mai bine organizată şi mai valoroasă va evita acest loc. Eu am încredere că putem termina campionatul în primele nouă echipe", a declarat Vespazian Colban, antrenorul principal al FCM Dorohoi.

Sursa: monitorulbt

Rate this item
(0 votes)

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

logo tele moldova

Postul de Televiziune Tele Moldova Plus indeplineste toate caracteristicile sirigorile unui post de televiziune regional avand licenta prin satelit nr.S-TV 306 din 30 iulie 2013 si licenta TV-C 667 din 7 martie 2013.

Populare

Recent Comentate

Galerie Foto