Politic

O întâlnire între preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele ales Klaus Iohannis urmează să aibă loc, miercuri după-amiază, la Palatul Cotroceni, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale. Conform surselor citate, întâlnirea neoficială este prevăzută să aibă loc la ora 17.00, cei doi urmând să discute despre mandatul prezidenţial. Întrevederea are loc cu câteva zile înainte de încheierea mandatului preşedintelui Băsescu şi învestirea în funcţie a lui Klaus Iohannis. Klaus Iohannis va depune jurământul de învestitură în funcţia de preşedinte al Românei, duminică, într-o şedinţă solemnă a Parlamentului. Sursa: mediafax
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea "va face un pas în spate" la congresul de anul viitor şi nu poate "genera un proiect nou" pentru partid, a declarat, vineri, europarlamentarul PSD Cătălin Ivan, adăugând şi că "sunt şanse mici" ca Victor Ponta "să candideze în martie". Întrebat la RFI dacă Liviu Dragnea ar trebui să facă un pas în spate, Ivan a spus: "Eu cred că domnul Dragnea va face un pas în spate. Deocamdată, am votat cu toţii că trebuie să rămână la conducerea partidului până la congres, dar nu cred că domnul Dragnea poate genera un proiect nou pentru PSD, pentru că este un om politic care a condus PSD-ul foarte mulţi ani (...). A avut toate posibilităţile din lume să reformeze PSD-ul şi să-i dea un suflu nou". Europarlamentarul PSD a mai fost întrebat dacă l-ar vrea pe Victor Ponta în continuare preşedinte al PSD şi a răspuns: "Din câte-l ştiu pe domnul Victor Ponta şi-l ştiu de foarte-foarte mulţi ani, sunt convins că sunt şanse mici să candideze în martie". "Dar şi acum, şi-a depus mandatul la Comitetul Executiv, noi am insistat să rămână în fruntea partidului până la congres, noi am votat în unanimitate să rămână premier, pentru că sunt foarte multe lucruri pe care le-am promis românilor şi trebuie să ne ţinem de cuvânt", a completat Ivan. Ivan crede că, la acest moment PSD are nevoie "de un alt proiect, de o altă viziune" pentru ca PSD să aibă rezultate bune la alegerile din 2016 şi să rămână "cel mai puternic partid din România". Sursa: mediafax
Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a anticipat marţi că mai mulţi parlamentari ar putea abandona coaliţia premierului Victor Ponta în următoarele săptămâni într-un număr suficient de mare pentru a conduce la căderea Guvernului anul viitor, relatează Reuters, în pagina electronică. Într-un interviu acordat Reuters, Iohannis a anticipat că votul prezidenţial va eroda majoritatea controlată de Partidul Social-Democrat al lui Ponta şi aliaţii săi. "Toată lumea vrea să fie de partea câştigătoare. Prin urmare, este posibil ca în următoarele săptămâni sau luni să avem schimbări în Parlament", a declarat Iohannis la sediul Partidului Naţional Liberal din Bucureşti. "Aşadar, este posibil ca în 2015 să avem această schimbare care să ofere Partidului Naţional Liberal o majoritate, care va fi folosită pentru a schimba Guvernul", a declarat el. Preşedinţia îi oferă lui Iohannis posibilitatea de a alege un nou premier în cazul succesului unei moţiuni de cenzură, dar aceasta înseamnă ca zeci de parlamentari să abandoneze actuala coaliţie guvernamentală, înaintea alegerilor generale din 2016. Ca preşedinte, Iohannis a promis o abordare mult mai conciliantă decât cea a preşedintelui în exerciţiu, Traian Băsescu. "Trebuie să fiu foarte clar, este evident că prim-ministrul şi cu mine am avut o competiţie şi s-au produs multe prejudicii", a spus Iohannis. "Dar competiţia s-a încheiat: avem un câştigător şi avem o ţară de condus", a adăugat el. O primă dispută ar putea apărea în cazul bugetului pe 2015, în care Ponta va trebui să găsească un echilibru între menţinerea deficitului bugetar de 1,4 la sută din PIB şi onorarea promisiunilor făcute în campania electorală, precum creşterea pensiilor. Iohannis va putea trimite politicile guvernamentale în Parlament o dată. În timpul interviului, el a refuzat să precizeze ce propuneri ar putea respinge şi dacă România va semna un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional după expirarea celui actual. "Evident este foarte dificil de construit un buget cu un deficit de 1,4 la sută, care este ţinta", a declarat el. "Pe de altă parte, nu sunt în favoarea introducerii unor noi taxe, aşa că Guvernul are o misiune dificilă şi pot doar să sper că va veni cu un proiect decent", a adăugat preşedintele ales. Iohannis a obţinut o primă victorie după alegeri prin impulsionarea Parlamentului să voteze şi să respingă o lege controversată, care acorda amnistie politicienilor închişi pentru corupţie. El va continua în aceeaşi linie, cerând reducerea numărului de parlamentari şi mai multă transperanţă în ceea ce priveşte finanţarea partidelor politice, schimbări despre care el speră că vor face România mai atractivă pentru investitori. "Vreau să schimb modul în care se face politică în România: aceasta înseamnă mai puţin spectacol, mai multe soluţii pentru România", a spus Iohannis. "Dar o vom lua pas cu pas. Nu este posibil să schimbi clasa politică sau modul de a conduce o ţară peste noapte sau într-o săptămână sau într-un an", a adăugat preşedintele ales. Sursa mediafax
Judecătorii instanţei supreme vor discuta marţi dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, urmând să stabilească dacă recursul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) este sau nu admisibil. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) urmau să ia în discuţie în 18 noiembrie dosarul primarului Sibiului, dar au amânat dezbaterea pentru marţi. Magistraţii trebuie să decidă dacă recursul ANI este admisibil şi, eventual, dacă primarul Sibiului şi preşedintele ales al României a fost în incompatibilitate. Potrivit Codului de procedură penală, există trei posibilităţi prin care se poate soluţiona admisibilitatea recursului. Astfel, conform articolului 493, care reglementează procedura de filtrare a recursurilor, când această cale de atac este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de lege sau că recursul este evident nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Ulterior, decizia se comunică părţilor implicate în proces. În acest caz, se menţine decizia de la Curtea de Apel Alba-Iulia, care a dispus anularea raportului prin care ANI a stabilit că Iohannis a fost incompatibil. "Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, care se comunică părţilor", este a doua variantă de soluţionare a acestui dosar. O a treia posibilitate este aceea ca membrii completului să pronunţe, fără citarea părţilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului şi să fixeze termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor. Instanţa supremă este cea care va decide definitiv dacă preşedintele ales Klaus Iohannis a fost în incompatibilitate în perioada în care, în calitate de primar al Sibiului, a reprezentat municipiul în adunările generale ale acţionarilor societăţilor Apă Canal şi Pieţe sau dacă raportul ANI va fi anulat, aşa cum a dispus şi Curtea de Apel Alba-Iulia. Agenţia Naţională de Integritate ceruse instanţei supreme, în 22 octombrie, să ia în discuţie mai repede dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, considerând că judecata ar trebui să aibă loc înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, nu la două zile după, dar această solicitare a fost respinsă în 27 octombrie. În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale. În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă. Mai mult, Curtea Constituţională (CC) va dezbate, din nou, în 9 decembrie, articolul din Legea 161/2003 în baza căruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai mulţi aleşi locali, între care şi candidatul la prezidenţiale Klaus Iohannis. Este vorba despre articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care prevede că aleşii locali sunt incompatibili dacă ocupă şi funcţii în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau sunt reprezentanţi ai statului în adunările generale ale unor societăţi comerciale de interes naţional. "Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional", prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003. Articolul de lege a fost analizat în 7 octombrie de judecătorii constituţionali, care au amânat atunci pronunţării unei soluţii până la 3 noiembrie, însă în ziua în care trebuiau să emită o decizie, CC a decis repunerea cauzei pe rol şi rediscutarea sa în 9 decembrie. Curtea Constituţională a validat vineri rezultatul alegerilor prezidenţiale, câştigate de Klaus Iohannis. Klaus Iohannis a obţinut 6.288.769 voturi valabil exprimate, iar Victor Ponta 5.264.383 voturi, conform procesului-verbal întocmit de BEC. Sursa: mediafax
Nastase intra a TREIA oara la puscarie, pentru afacerea EADS! Pe blogul sau, Nastase se lauda ca prabusirea lui Ponta l-a prins la Nurnberg si sugereaza ca are destui bani, ca sa-si satisfaca pe viitor toate dorintele: http://nastase.wordpress.com/2014/11/17/fantana-care-iti-indeplineste-dorintele/. Si cam are! Numai ca a uitat ceva esential: Statele Unite. Si Uniunea Europeana. Toti sunt hotarati sa rada sistemul si coruptia din Romania – iar Nastase, din prostie, s-a straduit din greu sa devina un simbol al coruptilor. Un fel de…”tata’ lor”. Arestarea lui Nastase si trimiterea lui in puscarie (de data asta nu doar pentru 3 ani, ci cel putin 10) sunt esentiale pentru curatarea Romaniei de sobolani. Afacerea EADS (de asa-zisa “securizare” a granitelor) a jefuit Romania de aproape…800 de milioane de euro. Sunt bagate nume mari, din toate partidele (Ioan Rus, Vasile Blaga, Elena Udrea, Ion Tiriac) si chiar din Germania (ex-cancelarul Gerhard Schroder): http://www.cotidianul.ro/afacerea-eads-si-inchirierea-de-licente-it-sub-lupa-dna-243037/. Iar la sfasitul mega-contractului, granitele sunt…ciur! Trec traficantii ucrainieni si rusi prin Romania, ca prin branza. Cum si-au imaginat dobitocii ca Uniunea Europeana, si mai ales NATO, vor inchide ochii la asa dezastru? Mai ales dupa ce Romania a devenit poarta de sud-est a Europei si principalul fort impotriva Rusiei? Habar n-am (prostia omeneasca e mare, iar lacomia o mareste) – dar nu mai conteaza: anchetele au inceput deja – in Germania. Este absolut exclus deci, ca vreun roman implicat sa scape (nu va scapa nici macar Schroder!). Indiferent cat de sus-pus este, vor infunda cu totii puscaria: Nastase alaturi de Blaga, alaturi de Udrea, alaturi de fostul tenisman Ion Tiriac. Singura lor sansa era sa castige Ponta alegerile, sa scoata Romania din UE si din NATO, sa se arunce in genunchi la Putin si sa inchine tara rusilor. Dar cu Iohannis, s-a ispravit! Adrian Nastase stie asta. Stie ca nu mai e vorba de niste amarate de geamuri termopane chinezesti. Stie ca a subminat securitatea spatiului NATO si ca nu are unde sa scape, nicaieri unde il poate ajunge mana guvernului american. Probabil va incerca sa fuga in America de Sud, intr-o tara anti-americana, sau in Rusia. Dar ma indoiesc ca va reusi. Serviciile americane si europene sunt deja calare pe el, ca pe butelie. Pur si simplu, a intrat pe Lista Neagra. Impreuna cu toti comunistii romani. Sursa: capitalismpepaine
Zi importantă astăzi, pentru câştigătorul alegerilor prezidenţiale. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va lua în discuţie dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis. Magistraţii vor stabili, de fapt, dacă recursul Agenţiei Naţionale de Integritate la o decizie anterioară favorabilă primarului Sibiului este sau nu admisibil. Între timp, după noaptea cea lungă a victoriei, Klaus Iohannis s-a întors la vechiul său birou, de la Primăria din SIbiu, oraş pe care l-a condus în ultimii 14 ani. Pe finalul zilei, câştigătorul alegerilor prezidenţiale şi-a făcut timp şi pentru sport. Pe pagina de Facebook a unui tânăr din Sibiu apare o poză cu preşedintele ales, într-o ţinută lejeră, pe terenul de tenis al unui club sportiv din Sibiu. Un dosar și trei variante Potrivit Codului de procedură penală, există trei posibilităţi prin care se poate soluţiona admisibilitatea recursului. Prima variantă - Conform articolului 493, care reglementează procedura de filtrare a recursurilor, când această cale de atac este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de lege sau că recursul este evident nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Ulterior, decizia se comunică părţilor implicate în proces. În acest caz, se menţine decizia de la Curtea de Apel Alba-Iulia, care a dispus anularea raportului prin care ANI a stabilit că Iohannis a fost incompatibil. A doua variantă - „Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, care se comunică părţilor”. A treia variantă - Membrii completului pot să pronunţe, fără citarea părţilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului şi să fixeze termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor. Instanţa supremă este cea care va decide definitiv dacă primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat municipiul în adunările generale ale acţionarilor societăţilor Apă Canal şi Pieţe sau dacă raportul ANI va fi anulat, aşa cum a dispus şi Curtea de Apel Alba-Iulia. Motivarea Curţii de Apel Alba - Iulia Judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia explică în motivarea sentinței pronunţată în 2013 de ce nu este incompatibil primarul Sibiului Klaus Iohannis, așa cum susține Agenția Națională de Integritate (ANI). Instanţa reţine că Iohannis apare ca semnatar al actului constitutiv al societăţii SC Pieţe Sibiu SA, pentru care a fost delegat prin hotărâre a Consiliului local, însă nu a participat în adunările generale ale societăţii. FOTO Extras din decizia Curţii de Apel Alba - Iulia „Calitatea de reprezentant al unei persoane juridice la semnarea actului constitutiv, nu translatează de drept această calitate şi în adunările generale ale acţionarilor. Pentru a dobândi calitatea de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale în A.G.A., spre a exercita în numele ei drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute de aceasta la societăţi comerciale, este necesar, conform art. 125 din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 37 din Legea nr. 215/2001, un mandat special pentru adunarea respectivă, concretizat printr-o hotărâre de consiliu local. H.C.L. Sibiu nr. 246/2010 nu conţine un asemenea mandat, astfel că în lipsa altor acte administrative doveditoare, nu se poate susţine că reclamantul a participat în calitate de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale municipiul Sibiu în adunările generale ale S.C. Pieţe Sibiu S.A., societate comercială de interes local. De asemenea, actul constitutiv al societăţii, de care se prevalează printre altele pârâta, nu conţine nici o dispoziţie de natură a duce la concluzia la care s-a ajuns prin raportul de evaluare contestat”, se afirmă în motivarea deciziei de la Curtea de Apel Alba Iulia. Potrivit instanţei, ANI, prin raportul de evaluare întocmit, nu susţine că primarul Klaus Iohannis a participat în calitate de reprezentant al municipiului Sibiu în adunările generale ale SC Pieţe Sibiu SA, limitându-se a arăta că a acţionat numai în calitate de reprezentant al acestei unităţi administrativ teritoriale, fără nici o altă precizare, situaţie care nu se încadrează în prevederile legii. „În concluzie, Curtea reţine că reclamantul nu s-a aflat în stare de incompatibilitate în legătură cu activitatea desfăşurată la SC Pieţe Sibiu SA”, se mai afirmă în sentinţă. FOTO Extras din decizia Curţii de Apel Alba - Iulia Raportat la presupusa incompatibilitate în relaţia cu societatea Apă Canal SA, Curtea de Apel a reţinut că primarul Klaus Iohannis a participat în calitate de reprezentant al municipiului Sibiu în adunările generale a acţionarilor ordinare sau extraordinare, fiind mandatat în acest sens prin hotărâre a…
Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, spune că susţine conducerea centrală a partidului şi face un apel la colegii săi din PSD "să-şi păstreze calmul şi să se abţină de la a face declaraţii care pot afecta partidul”, Ţuţuianu spunând că "a rămâne împreună la greu" e "o dovadă de caracter". Liderul organizaţiei judeţene PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a dat publicităţii, luni după-amiază, un comunicat în care face un apel public către colegii săi din PSD "să-şi păstreze calmul, să dea dovadă de maturitate politică şi să se abţină de la a face declaraţii care pot afecta partidul", transmite corespondentul MEDIAFAX. "Este foarte important ca în aceste momente să ne păstrăm calmul cu toţii, lideri locali, judeţeni şi centrali. Toţi colegii noştri trebuie să înţeleagă nevoia de unitate în partid. Nu avem nevoie acum de tensiuni interne, nu avem nevoie de ceartă. Analiza rezultatelor obţinute trebuie făcută in linişte, cu decenţă şi bun simţ şi nu trebuie să constituie un prilej de promovare a unor conflicte interne sau interese personale", susţine Adrian Ţuţuianu. Acesta spune că el şi colegii săi din PSD vor putea clădi "proiectul de guvernare" al PSD numai dacă partidul rămâne unit. De asemenea, liderul PSD Dâmboviţa a precizat că filiala pe care o conduce asigură conducerea centrală a partidului de "sprijinul total pentru continuarea obiectivelor şi proiectelor de dezvoltare a României". "O echipă puternică este cea ai cărei membri sunt împreună şi la bine şi la greu. Aceasta este o dovadă de caracter, iar în politică e nevoie de oameni de caracter", mai spune Adrian Ţuţuianu. Candidatul PSD-UNPR-PC a câştigat categoric atât primul tur, cât şi al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în urma scrutinului din 16 noiembrie Victor Ponta obţinând la Dâmboviţa peste 58 la sută din voturi. Sursa: mediafax
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, luni, că formaţiunea sa rămâne partener de guvernare, dar, în acelaşi timp, trebuie găsite cele mai bune metode de a evolua, arătând că electoratul vrea un "progres calitativ". "PC rămâne consecvent angajamentelor faţă de partenerii de guvernare faţă de care electoratul care şi-a dat votul în 2012. Suntem conştienţi cu toţii faţă de semnificaţia votului dat ieri faţă de clasa politică. Am înţeles şi trebuie să schimbăm modalitatea de a ne raporta la electorat, electoratul vrea un progres calitativ. Am înţeles acest lucru şi cred că, din acest punct de vedere, cu toţii trebuie să evoluăm", a afirmat Constantin, după şedinţa coaliţiei de guvernare. El a adăugat că PC rămâne partener de guvernare, dar trebuie găsite modalităţi de a evolua, după cum doreşte electoratul. "Suntem consecvenţi angajamentelor noastre politice, rămânem un partener la guvernare, dar, în egală măsură, trebuie să găsim cele mai bune metode să evoluăm şi o vom face", a mai spus Constantin, într-o declaraţie de presă susţinută alături de Victor Ponta şi Gabriel Oprea, la Parlament. Sursa: mediafax
Peste o sută de persoane protestează, luni seară, în Constanţa, solicitând demisia premierului Victor Ponta, a ministrului de Externe şi a primarului Radu Mazăre. scandând lozinci de genul: "Mazăre du-te în Madagascar" şi "Mamaia siliconată, Constanţa bombardată". Oamenii, în marea majoritate tineri, s-au strâns în jurul orei 19:00 în faţa Prefecturii Constanţa având asupra lor steaguri şi pancarte pe care scrie: "Jos Guvernul Ponta", "Mazăre, du-te în Madagascar!", "Mamaia siliconată, Constanţa bombardată", "Mazăre ţine-ţi promisiunea", "Măzărică, vrei nu vrei, te aşteaptă ani grei", transmite corespondentul MEDIAFAX. Protestatarii cer demisia premierului Victor Ponta şi a ministrului de Txterne, Teodor Meleşcanu, pentru modul cum au organizat alegerile prezidenţiale în străinătate, dar şi a primarului Radu Mazăre, nemulţumiţi de modul în care arată oraşul. Manifestanţii au pornit în marş de la Prefectură până la sediul PSD Constanţa, unde s-au oprit câteva minute şi au scandat: "Mazăre, vino încoa', aşteptăm demisia", "Mazăre şi Nicuşor în acelaşi dormitor", "Măzărică, vino încoa' să-ţi depui demisia", "Fără amnistie, toţi la puşcărie", "DNA, nu uita, Constanţa-i de partea ta", "Jos Guvernul", "Ghinion, ghinion s-a trezit ţara din somn". La un moment dat, ei au intonat un fragment din imnul de stat al României, după care au pornit în marş pe principalele bulevarde din Constanţa, aşa cum au făcut şi duminică seară. Protestatarii sunt însoţiţi de mai multe echipaje de jandarmi. Victor Ponta a pierdut alegerile în judeţul Constanţa, obţinând 42,93 la sută din voturi, în timp ce Klaus Iohannis a fost preferat de 57,06 la sută din alegători. Ca urmare a acestor rezultate, doi vicepreşedinţi PSD Constanţa, printre care şi senatorul Nicolae Moga, coordonator al campaniei electorale în judeţ, au demisionat din funcţii din cauza rezultatului alegerilor prezidenţiale, urmând să rămână doar simpli membri de partid. Senatorul Nicolae Moga arată, într-un comunicat de presă transmis luni, că îşi asumă responsabilitatea pentru rezultatul obţinut de PSD în judeţul Constanţa. Sursa: mediafax
Acţiunile Ucrainei riscă să conducă la izbucnirea celui de-al treilea Război Mondial, avertizează liderul ultranaţionalist rus Vladimir Jirinovski, precizând că România, Ungaria şi Polonia ar putea anexa teritorii ucrainene care le-au aparţinut. "Manevrele Serbiei împotriva Austro-Ungariei au provocat Primul Război Mondial, iar acum istoria se repetă", a declarat Vladimir Jirinovski într-un comunicat postat pe site-ul Partidului Liberal-Democrat din Rusia. "Prin acţiunile de acum, Ucraina conduce Europa spre al treilea Război Mondial. Din nefericire, se va ajunge la asta, iar Ucraina este un instigator", a afirmat liderul ultranaţionalist rus, citat de site-ul InSerbia.info. Potrivit lui Jirinovski, Polonia poate profita de situaţia instabilă din regiune pentru a încerca să anexeze oraşele ucrainene Liov şi Rovno, Ungaria ar revendica zonele transcarpatice, iar România, Cernăuţiul şi Bucovina. "Aceste teritorii le aparţin. Harta secolului 16 arată că aceste teritorii au fost ocupate de Kiev", a continuat Jirinovski. "După destrămarea Uniunii Sovietice, structura bipolară a lumii a dispărut, iar acum Occidentul este interesat să diminueze orientarea spre politici de stânga a Europei de Est. Ideile de stânga tind să beneficieze de o mai mare susţinere în contextul crizei economice. Ţările vor fi atrase din nou de Rusia. De aceea, în mod deliberat, se încearcă orientarea Europei de Est, a zonei baltice şi a Ucrainei spre politici de dreapta, pentru a face imposibilă apropierea de Rusia", a spus Jirinovski. "Chiar dacă acest lucru reprezintă o ameninţare pentru propriile naţiuni, Europa de Est este împinsă spre fascism, pentru a fi împotriva noastră", a încheiat liderul ultranaţionalist rus.
Liderul PNL Iaşi Cristian Adomniţei susţine că votul masiv al ieşenilor pentru Klaus Iohannis este un vot pentru realizarea autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş, în favoarea căreia s-a pronunţat Iohannis, Adomniţei cerând PSD să sprijine concret acest proiect, transmite corespondentul MEDIAFAX. Adomniţei a spus, luni, într-o conferinţă de presă, că victoria lui Klaus Iohannis în judeţul Iaşi nu se datorează ACL Iaşi, ci candidatului Iohannis, care a promis la Iaşi că va sprijini realizarea unei autostrăzi care să lege Moldova de Ardeal. "Votul masiv al ieşenilor pentru Klaus Iohannis este un vot pentru autostradă. De azi, sper ca românii să se unească în jurul unor proiecte mari”, a afirmat Adomniţei. Liderul liberal ieşean i-a cerut premierului Victor Ponta să facă schimbări în masterplanul de transport şi să includă în document şi autostrada Iaşi - Târgu Neamţ -Târgu Mureş.
Cei doi candidați din turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis, susținut de Alianța Creștin Liberală și Victor Ponta, susținut de PSD-UNPR-PC-PRM-PLR, s-au confruntat față în față pentru prima dată. Gazdă a fost Realitatea TV, iar emisiunea a fost retransmisă de toate celelalte televiziuni de știri. Iată care au fost cele mai importante declarații: Despre votul din Diaspora Întrebarea: Se vor suplimenta numărul secțiilor de votare din străinătate? Românii vor putea vota duminică în afara granițelor? Victor Ponta: Da, vor vota. Scopul acestei întâlniri nu e cine apare mai bine în dezbatere, ci cum vedem viitorul României în următorii 5 ani, ce dorim să schimbăm. Eu doresc să schimb tot ce s-a schimbat în ultimii 10 ani. Vreau să ascultăm și să arătăm respect pentru toată lumea. Cred că ROmânia după zece ani de dezbinare are nevoie de pace, de dialog și de un început care să șteargă lucrurile rele din trecut. Prin măsurile luate de BEC și MAE – noi azi am alocat sumele suplimentare ca MAE să poată asigura chelutieli pentru organizarea secțiilor din străinătate. Slavă Domnului că BEC nu a mai cerut completarea secțiilor de votare în birou. Pe 16 noiembrie toți români din afara țării, mă refer în primul rând la cei de peste Prut, din Italia, Spania, Franța, Marea Britanie, toți vor putea să voteze și toți cei ce vor respecta procedurile antifraudă o vor face. Nu iau decizia privind numărul secțiilor de votare. Am în față un document legat de votul în Germania. Știți câte secții au fost? Au fost cinci secții. Câte secții credeți că ar trebui să fie ca să fie în regulă? Oamenii care nu au putut vota au o cerere legitimă să se organizeze condițiile să se poată vota. După marți, miercuri, a apărut confiscare extrem de nerușinată a problemei, de către domnul Iohannis, echipa sa. După spuneați 10, 20, 50 vă citeam ce scrie ambasada noastră: potrivit regulilor în materie, în Germania e permisă organizarea de secții la ambasadă și consulate. Tot ce va decide BEC și MAE va asigura ca personal – toate astea le vom face, dar serios, nu propagandistic. Klaus Iohannis: Duminică, în jurul orei 12:00, m-a sunat un prieten din Munchen și mi-a spus că sunt o mie de persoane care așteaptă să voteze. L-am rugat să aibă răbdare. După masă mi-a spus că sunt 1.500. Seara, la ora 9:00, mi-au spus că s-au închis porțile și o mie de persoane nu a putut vota. Domnul Ponta, ați organizat alegerile în diaspora execrabil. Victor Ponta: Habar nu aveați câte secții sunt în Germania. Cum trebuia să le organizăm? Care e soluția? Klaus Iohannis: Domnule Ponta, noi trăim într-o țară democrată, fiecare cetățean are dreptul la vot. Dumneavoastră ați suprimat dreptul la vot în diaspora. Același lucru mi s-a comunicat din Paris, Londra. Cetățeni revoltați că nu au putut vota. Aceste lucruri trebuie să le prevedeți. Ați ignorat cu rea credință și ați organizat astfel încât mii de oameni au rămas afară. Au fost bruscați cetățeni români de polițiile altor stat. Dumneavoastră trebuie să demisionați, nu domnul Corlățean. A fost trimis acasă ca să detensionați lucrurile, nu ați reușit. Întrebare: MAE răspunde la o interpelare pe site-ul Camerei Deputaţilor că în diaspora vorbim de o situaţie dificial şi că ar fi dezirabil votul prin corespondenţă. Victor Ponta: Sunt un susţinător al organizării în 2016 al votului prin corespondenţă al votului electronic. Eu cred că putem ţinând cont de noile tehnologii, în 2016, să asigurăm votul prin corespondenţă şi online sigur. Votul prin corespondenţă se poate stabili prin lege, cu minim 6 luni înainte de dată alegeirlor Klaus Iohannis: Despre votul electronic, PSD a fost ferm şi total împotriva introducerii conceptului. Victor Ponta: Cine v-a spus asta? Klaus Iohannis: Pot să va rog să nu mă înterurpeți? Victor Ponta: Nu mai ridicaţi tonul la mine! Noi nu suntem slugile dumneavoastră aici prin România. Nu sunteţi vreun stăpân de sclavi. Klaus Iohannis: De unde ştiţi? Victor Ponta: Vreau totuşi un pic mai mult respect. Să fiţi ăla de la mine din birou, cuminte. Klaus Iohannis: Cine vă credeţi în această confruntare, cu biroul dvs? Aici biroul e ţară aşa că v-aş ruga un minim respect, dacă cumva îl mai aveţi, va rog foarte frumos să nu mai întrerupeţi, dacă e posibil. Dacă nu, putem face altfel: eu plec, dumneavoastră vă spuneţi toată vorbăria. Victor Ponta: Aţi plecat şi de la mine din birou foarte cuminte. Aveţi o atitudine de moşier cu toţi românii. Klaus Iohannis: Ar fi foarte frumos dacă am vorbi unul după altul. Klaus Iohannis: Domnule Ponta sunteţi doar deputat sau şi premier? Există o iniţiativa legislativă pentru votul electronic şi prin corespondenţă? Victor Ponta: Conform deciziei CCR, orice modificare se face cu minim şase luni înainte de alegeri. Klaus Iohannis: Nu a fost o…
"Sper să câştigăm în turul doi, pentru că municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, este o zonă pe care noi o considerăm foarte apropiată, cu buni români, şi am venit să încurajez puţin organiziaţia. Au resurse, au potenţial ca în turul doi să câştige Victor Ponta aici. N-am venit să-i cert, dar poate o să-i dojenesc puţin, avem o discuţie, pentru că ar fi bine ca fiecare dintre colegii noştri de la Bistriţa să-şi ia rolul în serios şi sunt sigur că o să şi-l ia după discuţia noastră", a spus Liviu Dragnea, care vineri seară participă la o întâlnire cu liderii de organizaţii PSD din judeţ. El a explicat care au fost cauzele pentru care PSD Bistriţa-Năsăud a pierdut alegerile în primul tur al prezidenţialelor: primarii au vorbit prea puţin cu oamenii. ”Sunt anumite zone în judeţ în care colegi de-ai noştri nu şi-au făcut treaba cum trebuie, pe de o parte, iar pe de altă parte unii colegi primari foarte ocupaţi, pe bună dreptate, cu chestiuni administrative, au făcut o greşeală de nepermis: au vorbit prea puţin cu oamenii. La cetăţeni nu este suficient să le prezinţi un proiect, este bine să vorbeşti cu ei, pentru că dincolo de un proiect pe care îl facem într-o localitate, şi Guvernul a făcut suficiente, e nevoie ca fiecare militant PSD să ajungă să vorbească cu cât mai mulţi oameni şi să le spună ce vrea să facă Victor Ponta pentru ei. Asta cred că a fost una din cauze, au luat primul tur mult prea uşor, au crezut că vine de la sine. Nu vine de la sine, dar eu sunt sigur că în turul doi, în Bistriţa, Victor Ponta va fi pe primul loc", a declarat preşedintele executiv al PSD. "Sper să câştigăm în turul doi, pentru că municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, este o zonă pe care noi o considerăm foarte apropiată, cu buni români, şi am venit să încurajez puţin organiziaţia. Au resurse, au potenţial ca în turul doi să câştige Victor Ponta aici. N-am venit să-i cert, dar poate o să-i dojenesc puţin, avem o discuţie, pentru că ar fi bine ca fiecare dintre colegii noştri de la Bistriţa să-şi ia rolul în serios şi sunt sigur că o să şi-l ia după discuţia noastră", a spus Liviu Dragnea, care vineri seară participă la o întâlnire cu liderii de organizaţii PSD din judeţ. El a explicat care au fost cauzele pentru care PSD Bistriţa-Năsăud a pierdut alegerile în primul tur al prezidenţialelor: primarii au vorbit prea puţin cu oamenii. ”Sunt anumite zone în judeţ în care colegi de-ai noştri nu şi-au făcut treaba cum trebuie, pe de o parte, iar pe de altă parte unii colegi primari foarte ocupaţi, pe bună dreptate, cu chestiuni administrative, au făcut o greşeală de nepermis: au vorbit prea puţin cu oamenii. La cetăţeni nu este suficient să le prezinţi un proiect, este bine să vorbeşti cu ei, pentru că dincolo de un proiect pe care îl facem într-o localitate, şi Guvernul a făcut suficiente, e nevoie ca fiecare militant PSD să ajungă să vorbească cu cât mai mulţi oameni şi să le spună ce vrea să facă Victor Ponta pentru ei. Asta cred că a fost una din cauze, au luat primul tur mult prea uşor, au crezut că vine de la sine. Nu vine de la sine, dar eu sunt sigur că în turul doi, în Bistriţa, Victor Ponta va fi pe primul loc", a declarat preşedintele executiv al PSD. El a spus că "strategia s-a schimbat deja" în Ardeal pentru turul al doilea. "Cea mai importantă acţiune pe care o vor face colegii noştri va fi să meargă, atât cât pot, din casă în casă, să vorbească cu cât mai mulţi oameni, dar direct şi toţi membrii, indiferent de funcţie. Toţi o să-şi lase hainele cu funcţii acasă, fiecare membru de partid va vorbi direct cu oamenii, să le spună de ce e mai bun Victor Ponta decât Klaus Iohannis", a explicat liderul PSD. El a mai spus că mesajul PSD pentru ardeleni este acelaşi ca pentru întreaga ţară. În Bistriţa-Năsăud, primul tur al alegerilor prezidenţiale a fost câştigat de Klaus Iohannis, cu 44,68% din voturi, în timp ce Victor Ponta a avut 36,28%, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Judeţean.
Echipele de campanie ale PSD şi ACL nu au ajuns la o înţelegere în legătură cu organizarea de dezbateri electorale la care să participe Victor Ponta şi Klaus Iohannis, candidaţii intraţi în turul II al alegerilor prezidenţiale. UPDATE 17:45 Dragnea: Iohannis fuge de dezbateri/Gorghiu: Dragnea minte şi e rigid, noi am iniţiat discuţiile Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, după discuţiile ACL-PSD că prezidenţiabilul Klaus Iohannis "fuge de dezbaterile" cu Victor Ponta, în timp ce purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a spus că social-democratul minte şi a avut o poziţie rigidă la negocieri. "Am încercat să le explicăm că prezenţa la patru dezbateri la patru televiziuni dă de patru ori şansa cetăţenilor din România să-i vadă pe cei doi candidaţi. Dumnealor au insistat cu o singură dezbatere, tot vorbesc de finală. Noi nu credem că pregătim un meci de fotbal sau meci de box, noi credem că pregătim nişte dezbateri la care cetăţenii din România au dreptul să se uite pentru a-şi alege preşedintele", a declarat Dragnea, după ce echipele ACL şi PSD au discutat aproximativ o oră Preşedintele executiv PSD a susţinut că în opinia sa Iohannis nu ar dori să ia parte la dezbateri cu Ponta, chiar dacă staff-ul ACL ar vrea. "Părerea mea e că cei cu care ne-am întâlnit astăzi ar agrea ideea de patru dezbateri, dar cred că nu-l pot convinge pe domnul Iohannis. Nu-mi dau seama de ce nu doreşte domnul Iohannis să participe la patru dezbateri şi vrea numai una singură", a spus Dragnea. El a menţionat că premierul PSD oricum va participa la emisiunile antamate la cele patru televiziuni. Dragnea a evitat să precizeze dacă echipa de campanie a PSD acceptă sau respinge propunerea formulată de ACL pentru o dezbatere organizată de IPP. El a fost întrebat dacă a venit la discuţiile cu ACL pentru o negociere sau pentru a reitera formula propusă iniţial de PSD. "Nu, am venit foarte hotărâţi să încercăm să convingem nişte oameni să convingă pe cineva, despre care noi credem că îi este frică să participe la dezbateri că îi face bine să participe la dezbateri", a replicat preşedintele executiv al PSD. El a mai fost întrebat dacă în cazul negocierilor pentru dezbaterea prezidenţială contează precedentul, respectiv modul în care a fost organizată dezbaterea prezidenţială din anul 2009. "Nu ştiu, nu sunt sociolog. Noi discutam despre cele patru dezbateri", a răspuns Dragnea, menţionând că nu a luat parte la negocierile din 2009. "Dacă nu vine până joi (la dezbaterile propuse de PSD, n.r.), atunci este foarte clar că fuge de dezbateri", a mai afirmat preşedintele executiv PSD. El a mai fost întrebat dacă a fost luată în discuţie varianta ca dezbaterea să aibă loc la televiziunea publică. "S-a discutat despre multe televiziuni, despre multe cămine culturale, despre multe locaţii, despre multe terenuri neutre, şi despre Dan Diaconescu, dar noi am zis să rămânem totuşi aplicaţi pe o discuţie concretă. Avem o ofertă şi o posibilitate, foarte clară, în care patru televiziuni ne-au invitat să avem aceste patru dezbateri şi nu vrea să vină domnul Iohannis la aceste dezbateri. Noi discutăm despre alte dezbateri despre care nu ştim dacă se vor întâmpla, pentru că dacă ajungem să discutăm despre alte dezbateri o să ne trezim că de fapt nu o să fie de acord cu moderatorul. Acum ne este foarte clar, fuge de dezbateri", a mai afirmat Dragnea. La rândul său, purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, l-a acuzat pe Dragnea că a minţit, iar PSD nu a venit cu gândul să negocieze o formulă de compromis. "Este un lucru răuvoitor din partea domnului Dragnea că una a spus în interior şi că afară v-a minţit, şi îmi pare rău că a făcut acest lucru pentru că toată lumea din partea echipei Klaus Iohannis a spus că îşi doreşte această dezbatere, nu fuge nimeni de dezbatere. Şi îmi pare rău că PSD a înţeles venirea aici, la iniţiativa noastră, doar ca pe un demers de imagine pentru a face un pas înainte în negocierea noastră", a spus Gorghiu. Ea a fost întrebată cu ce anume a minţit Dragnea la momentul declaraţiilor de presă. "L-am auzit declarând imediat, la ieşirea din sediu, faptul că candidatul ACL fuge de dezbatere. Nimic mai fals, dacă veţi întreba pe oricine, exact aşa am început dezbaterile. Noi am iniţiat, staff-ul lui Klaus Iohannis, am iniţiat această discuţie, am transmis invitaţia celor de la PSD tocmai pentru că ne dorim în mod clar, în mod ferm o dezbatere a celor doi finalişti din turul doi", a răspuns purtătorul de cuvânt al PNL. "Noi am propus să luăm în discuţie şi alte invitaţii de la alte televiziuni, poziţia fermă şi rigidă a PSD a fost clară: vrem exclusiv aceste patru televiziuni, unde Victor Ponta şi-a negociat format, moderator şi…
Bugetul Ministerului Administraţiei Publice a fost suplimentat din nou de Guvern, tot din Fondul de rezervă, cu încă 132,2 milioane lei, bani care vor fi repartizaţi autorităţilor locale, prin ordin al ministrului de resort, Liviu Dragnea. Noua suplimentare bugetară a fost decisă în ultima şedinţă de guvern. Bugetul Ministerului Administraţiei Publice a mai fost suplimentat recent de Guvern, tot din Fondul de rezervă, cu 152 milioane lei, pentru plata arieratelor spitalelor şi primăriilor, precum şi pentru asigurarea încălzirii în sezonul rece, şi cu 85 milioane lei, pentru "asigurarea activităţilor pentru sezonul rece", banii fiind repartizaţi tot prin ordin al ministrului Liviu Dragnea. Sursa: mediafax

logo tele moldova

Postul de Televiziune Tele Moldova Plus indeplineste toate caracteristicile sirigorile unui post de televiziune regional avand licenta prin satelit nr.S-TV 306 din 30 iulie 2013 si licenta TV-C 667 din 7 martie 2013.

Populare

Recent Comentate

Galerie Foto