Sănatatea anunţă un protest de amploare

Sindicaliștii Federației Sanitas se pregătesc de proteste și de un miting de amploare pe 19 octombrie, nemulțumiți de limitarea sporurilor la nivelul ordonatorului principal de credite și de propunerea referitoare la transferarea contribuțiilor de la angajator la angajat. "Consiliul Național al Federației SANITAS a hotărât câteva mișcări de protest în luna octombrie. Vom începe cu strângerea de semnături pentru o posibilă grevă, dar până atunci vom încerca câteva pichetări la sediul ministerelor Finanțelor, Sănătății și Muncii, în săptămâna 2-6 octombrie. Vrem să organizăm un mare miting în data de 19 octombrie, unde estimăm să avem în jur de 15-20.000 de participanți", președintele Federației sindicale SANITAS București, Viorel Hușanu. Liderul sindical susține că a decis pichetarea ministerelor din două-trei motive importante, care au "un impact devastator în sistemul de sănătate și asistență socială". "În principal sunt două-trei motive, dar foarte importante, care au impact devastator în sistemul de sănătate și asistență socială. Lista este însă foarte lungă. Cele două-trei importante sunt limitarea sporurilor la nivelul ordonatorului principal de credite, iar așa cum am spus încă din luna mai, când încă nu se publicase în Monitorul Oficial, Legea salarizării, care duce clar la scăderi de venituri în sănătate, pentru că spitalele mari nu se vor putea închide pe acest 30%, ordonatorul principal de credite fiind Ministerul Sănătății. De asemenea, tichetele de masă vor dispărea de la 1 ianuarie, chiar dacă se spune că de la 1 decembrie 2018 se va acorda acea normă de hrană. Oamenii nu pot trăi cu promisiunea că între ianuarie și decembrie anul viitor nu vor lua nimic.

Rate this item
(0 votes)

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

logo tele moldova

Postul de Televiziune Tele Moldova Plus indeplineste toate caracteristicile sirigorile unui post de televiziune regional avand licenta prin satelit nr.S-TV 306 din 30 iulie 2013 si licenta TV-C 667 din 7 martie 2013.

Populare

Recent Comentate

Galerie Foto