S-a respins interzicerea accesului majorităţii refugiaţilor

O instanță de trei judecători a celui de-al nouălea circuit de Curte de Apel din SUA a respins încercarea guvernului de a interzice temporar accesul în țară al majorității refugiaților. Curtea a decis că refugiații care au relații cu o agenție de transfer trebuie excluși din ordinul executiv de interdicție semnat de președintele Donald Trump. Ordinul referitor la interzicerea călătoriilor în SUA pentru cetățenii a șase state cu populație majoritar musulmană nu se poate aplica, potrivit judecătorilor, nici bunicilor, unchilor, mătușilor și verilor celor care au reședința legală în Statele Unite. Sentința de joi se adaugă la o serie de lovituri primite în instanțe de măsura decisă de Trump, prin care se interzice timp de 90 de zile accesul în SUA a persoanelor provenite din Iran, Siria, Libia, Somalia, Sudan și Yemen. Cei trei judecători au fost unanim de părere că puterea executivă nu a explicat suficient de convingător de ce este nevoie de interdicție chiar și împotriva rudelor apropiate a rezidenților și a refugiaților pentru care garantează o agenție de transfer. În iunie, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că ordinul prezidențial poate fi implementat limitat, dar nu se poate aplica persoanelor care au relații de bună-credință cu entități sau persoane din SUA. Guvernul a considerat că interpretarea se aplică într-un număr restrâns de cazuri, dar statul Hawaii atacat punctul de vedere guvernamental într-o instanță locală. Aceasta a dat dreptate statului împotriva administrației federale de la Washington, iar Curtea de Apel a susținut joi sentința instanței inferioare, arătând că "este greu de văzut cum se poate considera că un bunic, un nepot, o mătușă, un unchi, un cumnat sau un văr nu are o relație bona fide (de bună-credință, n. red.) cu rude din Statele Unite". Curtea de Apel a respins și argumentul administrației că garanțiile scrise din partea agențiilor de transfer, prin care acestea se obligă să asigure servicii anumitor refugiați, nu reprezintă o relație de bună-credință. Pregătirile anterioare ale agențiilor și cheltuirea unor resurse pentru fiecare refugiat "susțin decizia curții districtuale că există o relație bona fide cu refugiatul". O purtătoare de cuvânt a Departamentului Justiției a declarat: "Curtea Supremă a intervenit deja pentru a corecta aceste instanțe inferioare, iar acum vom reveni la Curtea Supremă pentru a revendica dreptul puterii executive de a proteja națiunea".

 
Rate this item
(0 votes)

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

logo tele moldova

Postul de Televiziune Tele Moldova Plus indeplineste toate caracteristicile sirigorile unui post de televiziune regional avand licenta prin satelit nr.S-TV 306 din 30 iulie 2013 si licenta TV-C 667 din 7 martie 2013.

Populare

Recent Comentate

Galerie Foto