PERCHEZIŢII DNA la firma surorii şi cumnatului lui Victor Ponta. Prejudiciul în acest caz, estimat la 7,8 milioane de lei

Procurorii DNA fac 14 percheziţii, marţi, în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile mai multor societăţi comerciale, între care şi cea a surorii şi cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, precum şi la locuinţa acestora, într-un dosar privind infracţiuni de fraudare a fondurilor UE.

Anchetatorii suspectează că în dosarul în care au loc percheziţii la mai multe firme, între care şi cea a surorii şi cumnatului lui Victor Ponta, s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, prejudiciul fiind estimat la 7,8 milioane de lei, spun surse judiciare.

Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că în acest dosar, care vizează infracţiuni de fraudare a fondurilor UE, anchetatorii suspectează că s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, banii fiind însuşiţi în interes propriu. De asemenea, în cauză sunt suspiciuni şi cu privire la comiterea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, printre care şi fapte de evaziune fiscală.

Prejudiciul produs ar fi fost estimat la 7,8 milioane de lei, la care s-ar adăuga un prejudiciu de 2,5 milioane de lei, din evaziune fiscală, au precizat sursele citate.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti fac cercetări într-o cauză penală privind infracţiuni asimilate celor de corupţie şi infracţiuni de fraudare a fondurilor Uniunii Europene, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Potrivit sursei citate, în acest dosar au loc 14 percheziţii, majoritatea în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că una dintre firmele la care se fac percheziţii este SC Exfin SRL, fondată de Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, care este controlată în prezent de către sora şi cumnatul primului ministru, Alexandra şi Iulian Herţanu.

Potrivit surselor citate, Iulian Herţanu ar urma să fie dus la audieri, la DNA Ploieşti.

Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

Sursa: mediafax

Rate this item
(0 votes)

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

logo tele moldova

Postul de Televiziune Tele Moldova Plus indeplineste toate caracteristicile sirigorile unui post de televiziune regional avand licenta prin satelit nr.S-TV 306 din 30 iulie 2013 si licenta TV-C 667 din 7 martie 2013.

Populare

Recent Comentate

Galerie Foto