Iohannis se întâlneşte joi cu ONG-uri care militează pentru dreptul la asociere politică

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, pe Facebook, că se va întâlni, joi, cu reprezentanţi ai campaniei ”Politica fără bariere”, susţinută de peste patruzeci de asociaţii non-guvernamentale, care militează pentru garantarea dreptului la asociere politică şi participare la alegeri.

Iohannis a scris pe Facebook că proiectul său prezidenţial ”România lucrului bine făcut” cuprinde 11 teme majore de dezbatere şi consens naţional, printre care se numără şi reforma instituţiilor politice şi administrative.

”Am promis că o să iniţiez o dezbatere despre modificarea legislaţiei partidelor politice, atât în privinţa condiţiilor de înfiinţare a unor noi formaţiuni, cât şi a finanţării acestora. Această temă a stat pe agenda consultărilor cu partidele politice parlamentare din 28 ianuarie şi cu preşedinţii celor două camere ale Parlamentului din 2 februarie. Mâine mă întâlnesc cu reprezentanţi ai campaniei „Politica fără bariere”, susţinută de peste patruzeci de asociaţii non-guvernamentale, care militează pentru garantarea dreptului la asociere politică şi participare la alegeri”, a precizat preşedintele Iohannis.

El a mai arătat că, aşa cum sublinia în proiectul său prezidenţial, votul popular este acela care decide asupra viabilităţii unor structuri politice şi nu constrângerile legislative.

Sursa: mediafax

Rate this item
(0 votes)

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

logo tele moldova

Postul de Televiziune Tele Moldova Plus indeplineste toate caracteristicile sirigorile unui post de televiziune regional avand licenta prin satelit nr.S-TV 306 din 30 iulie 2013 si licenta TV-C 667 din 7 martie 2013.

Populare

Recent Comentate

Galerie Foto