Forumul care va face istorie în proiectele transfrontaliere

Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020 a constituit obiectul dezbaterilor pentru cei peste 85 de participanți la Forumul partenerilor din Botoșani și Drochia, găzduit de partea moldoveană în luna septembrie. Organizatorii forumului au fost Consiliul Raional Drochia și  Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Botoșani, la care se adaugă  Asociația Obștească Centru de Resurse “Univers” din Drochia. Pentru identificarea de parteneri și de proiecte comune a fost planificată organizarea unor ateliere de lucru distincte pe Autoritate publică locală și Siguranța cetățeanului, Cultură și Patrimoniu, Educație sau Sănătate, cu un număr de 15 parteneri de fiecare parte a Prutului, din rândul primarilor, managerilor de instituții și a reprezentanților organizațiilor neguvernamentale. Forumul a produs surpriza unei prezențe de trei ori mai numeroasă din rândul tuturor participanților. Şi aceasta este o dovadă a faptului că finanțările pe proiectele transfrontaliere sunt de această dată, practic și nu doar teoretic, foarte aproape. Mai exact, la nici două luni distanță. Și totul, în condițiile unei întârzieri în derularea programului de circa un an și jumătate, timp în care însă ambele părți au parcurs însă pașii posibili din perspectiva viitoarelor proiecte transfrontaliere, prin încheierea acordurilor de cooperare și a unor  protocoale similare. Din partea română au participat primarii comunelor Curtești, Bălușeni, Vlădeni, Stăuceni, Durnești, Blândești, Albești, directori de școli din Curtești, Bucecea, Vlădeni, Albești, reprezentanți ai unor instituții publice județene (Scoala Populară de Arte, Fundația județeană pentru Tineret) și ONG-uri (Fundația Nicoară, Asociația Floarea Albastră, Asociația Arlechin). Din partea moldoveană au participat președintele și executivul Consiliului Raional Drochia, administrația publică a orașului, primari din 17 localități, directori de școli, din sănătate, cultură. Forumul și-a propus crearea cadrului operațional care, din această toamnă, va permite partenerilor din Botoșani și Republica Moldova, să aplice efectiv pe proiecte integrate, simetrice sau cu aplicant de o parte a graniței și cu beneficiari de ambele părți. După discuțiile pe ateliere a urmat o  “masă rotundă” lucrativă organizată în premieră absolută pentru ambele părți. Dincolo de faptul că au avut ocazia să discute liber despre problemele din comunitățile lor, cei prezenți  au identificat obiective reale pentru finanțări care le vor permite, din postura de parteneri, să producă schimbarea în comunitățile, instituțiile sau ONG-urile lor. Și totul, cu bani europeni, într-un procent covârșitor și cu o minimă contribuție proprie.

Rate this item
(0 votes)

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

logo tele moldova

Postul de Televiziune Tele Moldova Plus indeplineste toate caracteristicile sirigorile unui post de televiziune regional avand licenta prin satelit nr.S-TV 306 din 30 iulie 2013 si licenta TV-C 667 din 7 martie 2013.

Populare

Recent Comentate

Galerie Foto