Cadastrul devine vital pentru banii europeni

Mii de proprietari din trei unităţi administrativ-teritoriale din judeţ pot respira uşuraţi în privinţa cadastrării şi intabulării terenurilor şi construcţiilor pe care le deţin. Asta pentru că, în urma finalizării lucrărilor de specialitate, 12 sectoare cadastrare din Cristineşti, Coţuşca şi Flămânzi sunt trecute în noi cărţi funciare, cu un total de 2001 imobile. Conform unui comunicat de presă emis de Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, lucrările au fost finanţate din fondurile ANCPI şi fac parte din Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023. în urma deschiderii noilor cărţi funciare, au fost transmise unităţilor administrativ-teritoriale Cristineşti, Coţuşca şi Flămânzi extrasele cărţilor funciare, în vederea comunicării persoanelor interesate. În prezent, la nivelul judeţului Botoşani au fost încheiate de 67 contracte de prestări servicii între primării şi firmele de cadastrare, pentru un număr estimat de 39.435 de imobile, lucrările de realizare a cadastrului sistematic fiind în desfăşurare. Problema cadastrării deosebit de importantă deoarece în câţiva ani românii vor rămâne fără subvenţiile derulate prin APIA dacă terenurile lor nu sunt cadastrate în condiţiile cerute de UE.

Rate this item
(0 votes)

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

logo tele moldova

Postul de Televiziune Tele Moldova Plus indeplineste toate caracteristicile sirigorile unui post de televiziune regional avand licenta prin satelit nr.S-TV 306 din 30 iulie 2013 si licenta TV-C 667 din 7 martie 2013.

Populare

Recent Comentate

Galerie Foto