O instanță de trei judecători a celui de-al nouălea circuit de Curte de Apel din SUA a respins încercarea guvernului de a interzice temporar accesul în țară al majorității refugiaților. Curtea a decis că refugiații care au relații cu o agenție de transfer trebuie excluși din ordinul executiv de interdicție semnat de președintele Donald Trump. Ordinul referitor la interzicerea călătoriilor în SUA pentru cetățenii a șase state cu populație majoritar musulmană nu se poate aplica, potrivit judecătorilor, nici bunicilor, unchilor, mătușilor și verilor celor care au reședința legală în Statele Unite. Sentința de joi se adaugă la o serie de lovituri primite în instanțe de măsura decisă de Trump, prin care se interzice timp de 90 de zile accesul în SUA a persoanelor provenite din Iran, Siria, Libia, Somalia, Sudan și Yemen. Cei trei judecători au fost unanim de părere că puterea executivă nu a explicat suficient de convingător de ce este nevoie de interdicție chiar și împotriva rudelor apropiate a rezidenților și a refugiaților pentru care garantează o agenție de transfer. În iunie, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că ordinul prezidențial poate fi implementat limitat, dar nu se poate aplica persoanelor care au relații de bună-credință cu entități sau persoane din SUA. Guvernul a considerat că interpretarea se aplică într-un număr restrâns de cazuri, dar statul Hawaii atacat punctul de vedere guvernamental într-o instanță locală. Aceasta a dat dreptate statului împotriva administrației federale de la Washington, iar Curtea de Apel a susținut joi sentința instanței inferioare, arătând că "este greu de văzut cum se poate considera că un bunic, un nepot, o mătușă, un unchi, un cumnat sau un văr nu are o relație bona fide (de bună-credință, n. red.) cu rude din Statele Unite". Curtea de Apel a respins și argumentul administrației că garanțiile scrise din partea agențiilor de transfer, prin care acestea se obligă să asigure servicii anumitor refugiați, nu reprezintă o relație de bună-credință. Pregătirile anterioare ale agențiilor și cheltuirea unor resurse pentru fiecare refugiat "susțin decizia curții districtuale că există o relație bona fide cu refugiatul". O purtătoare de cuvânt a Departamentului Justiției a declarat: "Curtea Supremă a intervenit deja pentru a corecta aceste instanțe inferioare, iar acum vom reveni la Curtea Supremă pentru a revendica dreptul puterii executive de a proteja națiunea".

 

Mihai Fifor şi Gheorghe Şimon au depus, ieri după-amiază, la Palatul Cotroceni, jurământul şi au devenit noii miniştri la Apărare, respectiv Economie, în urma unei scurte ceremonii. La ceremonia de la Palatul Cotroceni au asistat preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu şi, respectiv, Liviu Dragnea, premierul Mihai Tudose, şi miniştrii cabinetului său. Ceremonia a durat doar câteva minute, fără ca şeful statului, Klaus Iohannis, să facă declaraţii. Decretele de numire în funcţie a celor doi noi miniştri - Mihai Fifor, la Apărare şi Gheorghe Şimon, la Economie - au fost semnate de către preşedintele Klaus Iohannis la scurt timp de la propunerile anunţate de liderul PSD, Liviu Dragnea. Propunerile pentru cele două ministere au fost făcute de către liderul PSD, Liviu Dragnea, la finalul şedinţei BPN al partidului. Dragnea a precizat că l-a sunat luni seară pe preşedintele Klaus Iohannis pentru a-l informa despre aceste propuneri. „Este firesc să se întâmple aşa, discutăm de doi membri CSAT, două posturi importante în Guvernul României. Eram împreună cu primul ministru Mihai Tudose, l-am sunat pe preşedinte, l-am informat care vor fi propunerile noastre astăzi şi sigur a fost de acord cu asta. Preşedintele a spus, pe bună dreptate”, a declarat Liviu Dragnea la finalul unei reuniuni a conducerii PSD.

Social-democratul Mihai Fifor, propus să preia conducerea Ministerului Apărării, după două luni de conducere a Ministerului Economiei, s-a născut într-o familie de profesori, în municipiul Drobeta Turnu Severin, pe data de 10 mai 1970. El este licenţiat în Filosofie, doctor în Antropologie Socială şi a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare şi Colegiului Naţional de Afaceri Interne. În 2015, a fost refuzat de preşedintele Klaus Iohannis pentru a prelua ministerul Transporturilor. În ceea ce priveşte activitatea profesională, Fifor a fost, între anii 1994-2001, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Cercetări socio-umane „Nicolaescu-Plopşor” al Academiei Române, după care a deţinut funcţiile de director al Centrului judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Dolj şi manager al Muzeului Olteniei din Craiova. În 2009 a devenit secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, post pe care l-a mai avut şi în 2012. De asemenea, timp de trei ani, între 2009-2012, a fost manager la Muzeul Olteniei. Începând din 2012, Mihai Fifor este senator. În 2014, el a fost ales preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile achiziţionate de familia fostului preşedinte Traian Băsescu la Nana.

În conformitate cu prevederile art. 56 lit. d şi art . 58 alin. (2) , lit. b din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici (r2) coroborate cu dispoziţiile art. 22 din H.G. nr.611/2008 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici şi art. 4 alin.1 din H.G. nr.1000/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, Primaria comunei Ibanesti organizeaza concurs pentru ocuparea functiilor publice de executie de INSPECTOR, clasa I, grad profesional asistent - birou cadastru si INSPECTOR, clasa I, grad profesional debutant-birou camera agricola. 
Concursurile vor avea loc la sediul Primariei Comunei Ibanesti, judetul Botosani, în data de 31 mai 2017, ora 10,00 – proba scrisă şi în data 05 iunie 2017, ora 10,00 - interviul. 
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art.49 din H.G.nr. 611/2008 modificată şi completată. 
Dosarele de înscriere la concurs se vor depune la sediul Primariei comunei Ibanesti, judeţul Botoşani, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului in Monitorul Oficial privind organizarea concursului. 
Selecţia de dosare se va face în termen de maxim 5 zile lucratoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor. 
Condiţiile de participare la concurs şi bibliografia stabilită, se afişeaza la sediul Primariei comunei Ibanesti , judetul Botoşani. 
Condiţii generale:candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici cu completarile si modificarile ulterioare. 
;b:Condiţii specifice:;-b: 
Pentru funcţia de INSPECTOR, clasa I, grad profesional debutant-birou camera agricola: 
Studii superioare, finalizate cu diploma de licenta. Ă
Pentru funcţia de INSPECTOR, clasa I, grad profesional asistent - birou cadastru: 
Studii superioare, finalizate cu diploma de licenta. 
1 an vechime in specialitatea studiilor pentru care se organizeaza concursul. 
Relatii suplimentare se pot obtine la sediul Primariei comunei Ibanesti, judeT ţul Botoşani şi la nr. de 
tel/fax: 0231/619755, 0231619759, persoana de contact PRIMAR - ing. ROMICA MAGOPEȚ

În perioada 31 martie - 2 aprilie, la Piatra-Neamţ, a avut loc Concursul Naţional de Fizică “Evrika”, organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, competiţie premergătoare olimpiadei naţionale de fizică. Judeţul Botoşani a fost reprezentat de şase elevi din clasele VII - XI, elevi selectaţi dintre cei calificaţi la etapa naţională a olimpiadei de fizică. Doi dintre aceştia au obţinut premii. Astfel, Ştefan Răzvan Bălăucă, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani, profesor coordonator Cristina Maria Bălăucă, a obţinut premiul I, în timp ce Darius Ştefan, clasa a VIII, de la Şcoala Gimnazială ”Spiru Haret” Dorohoi, profesor coordonator Luminişa Morariu, a obţinut premiul II.

Botoşaniul va fi reprezentat şi la două concursuri naţionale ce se adresează elevilor care studiază limba romani. Acesta va fi organizat în perioada 19-21 aprilie, la Buzău. Participanţii la Concursul naţional de creaţie literară în limba romani „Ştefan Fuli” sunt

- Roxana Ştefania Cobzariu, clasa a XI-a, Colegiul Eminescu, profesor Petronia Scripcariu

- Gabriel Dumitru Nigel, clasa a VIII-a, Şcoala Băluşeni, profesor Virgil Cobzariu.

 Participanţii la Concursul naţional de istoria şi tradiţiile romilor:

- Octavian Dumitru Cobzariu, clasa a XII-a, Colegiul Eminescu, profesor Petronia Scripcariu

- Roxana Ştefania Cobzariu, clasa a XI-a, Colegiul Eminescu, profesor Petronia Scripcariu

- Gabriel Dumitru Nigel, clasa a VIII-a, Şcoala Băluşeni, profesor Virgil Cobzariu

- Elena Diana Sandu, clasa a VII-a, Şcoala Băluşeni, profesor Virgil Cobzariu.

Palatul Copiilor Botoşani a găzduit etapa judeţeană a Concursului Naţional de Dans „Împreună pentru viitor”, din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară. Concursul a fost coordonat de profesor Cătălina Hodan, inspector şcolar, şi s-a desfăşurat pe două secţiuni: dans tradiţional şi dans modern. Din juriu au făcut parte profesorii Cătălina Hodan, coordonator judeţean SNAC - preşedintele juriului, Daniela Nour, director Palatul Copiilor Botoşani, Corina Ţifrea, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe”, Dinu-Iulian Burduja, Liceul Teoretic „Grigore Antipa” şi  Monica Huştiuc, profesor  de dans tradiţional, Palatul Copiilor Botoşani.

 
 

„În urma jurizării, locul I la ambele secţiuni, a fost obţinut de elevii beneficiari de la Liceul Tehnologic Special «Sf. Stelian» Botoşani şi elevii voluntari ai Şcolii Gimnazială 10 Botoşani şi Colegiul Naţional „A.T.Laurian’’ Botoşani, sub coordonarea profesorilor Mirela Amancei, Marena Funduianu şi Marinela Acsinte.

Copii ai Liceului Tehnologic „Sfântul Stelian” din Botoşani au primit în urmă cu două zile vizita elevilor voluntari ai Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Botoşani. Elevii de la Colegiul Eminescu au pregătit cu acest prilej şi scurt program artistic. Micuţii prezenţi au primit jucării şi dulciuri, într-o atmosferă plină de emoţie şi ritmuri muzicale. Activitatea a fost desfăşurată în cadrul SNAC, fiind iniţiată şi coordonată de către profesorii voluntari ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”: Andreea Suceveanu, Marilena Popescu, Mirela Soprovici, Alina şi Cătălin Vasile Purice.       

Blazonul de şcoală europeană este dorit din nou de mai multe unităţi de învăţământ care vor să obţină recunoaşterea proiectelor derulate. Patru unităţi de învăţământ botoşănene, respectiv Şcoala 10 Botoşani, Colegiul „A.T. Laurian”, Liceul „Regina Maria” Dorohoi şi Liceul „Demostene Botez” Truşeşti şi-au depus candidatura în competiţia „Şcoala Europeană”. „Competiţia se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale. Odată obţinut, certificatul «Şcoala Europeană» este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut”, a declarat Ciprian Manolache, inspector şcolar şi purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean. În ultimii ani, şcolile botoşănene au excelat în ce priveşte programele europene derulate, lucru demonstrat şi de unităţile care deţin certificatul „Şcoala Europeană”. În perioada 2007-2016, în judeţul Botoşani s-au obţinut 19 astfel de titluri de către 11 unităţi şcolare. Astfel, Şcoala „Grigore Antipa”, şcolile 11 şi 17 au obţinut titlul de trei ori, Liceul Pedagogic şi Colegiul „Eminescu” au două titluri, un singur certificat având Liceul „Grigore Antipa”, Şcoala „Ştefan cel Mare”, Colegiul „Laurian”, Colegiul „Gheorghe Asachi”, Şcoala 10 şi Liceul „Regina Maria” Dorohoi.

În perioada 27-29 martie, în cadrul programului „Global Money Week”, s-a desfăşurat Proiectul educaţional „Să vorbim despre bani şi bănci”, iniţiat de Banca Naţională a României şi adresat învăţământului preuniversitar, derulat în cadrul Protocolului de colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale.  La activităţile menţionate mai sus au fost incluse 22 de clase din 6 unităţi de învăţământ, cu un total de 357 elevi (287 din mediul rural şi 70 din mediul urban) şi 18 cadre didactice însoţitoare. Şcolile implicate în proiect sunt Şcoala Gimnazială „Sfântul Nicolae” Botoşani, Şcoala Gimnazială „Octav Băncilă” Corni şi Şcoala Gimnazială 1 Vlădeni. Activităţile educaţionale s-au axat pe următoarele teme prezentare referitoare la istoria monedei naţionale: elementele de siguranţă ale însemnelor monetare, atât ale leului cât şi ale monedei euro; vizionare filme educaţionale BNR destinate copiilor; vizionare filme de prezentare a Monetăriei Statului şi a Imprimeriei Băncii Naţionale a României. Coordonatorii proiectului sunt profesorul Cătălina Hodan, inspector şcolar pentru ştiinţe socio-umane, şi Elena Sireteanu, director agenţia BNR Suceava.

logo tele moldova

Postul de Televiziune Tele Moldova Plus indeplineste toate caracteristicile sirigorile unui post de televiziune regional avand licenta prin satelit nr.S-TV 306 din 30 iulie 2013 si licenta TV-C 667 din 7 martie 2013.

Populare

Recent Comentate

Galerie Foto