Consiliul Local şi Primăria Stăuceni au organizat şi în acest an „Şezătoarea strămoşilor”, manifestare cunoscută ca „Festivalul Plăcintelor”.  Ajunsă la a XIV-a ediție, Șezătoarea locului devenită deja o tradiție la Stauceni, a adunat zeci de localnici, adulți și copii, dar și multi invitați. Și în acest an, gospodinele din Stăuceni au umplut mesele cu plăcinte, sarmale, dar şi bucate tradiționale, nelipsind vinul şi ţuica. La ediţia din acest an, la invitația primarului Relu Burlacu, au fost prezenţi președintele Consiliului Județean, Costică Macaleţi, senatorul Doina Federovici și deputații Tamara Ciofu și Răzvan Rotaru. Spectacolul folcloric care a completat in mod fericit programul sezatorii  a fost susţinut de Ansamblul „Muguri de fluier”, Formaţia „Zefir”, dar si de catre solistii de muzica populara Mihăiţă Leonte, Cornelia Ciobanu și Alina Babiuc. 

Autorităţile nu vor mai putea amendă o firma, fără că mai înainte să o avertizeze şi să o îndrume pentru a intra în legalitate. Acesta este principiul care stă la baza legii prevenţiei, aflată acum în dezbatere publică. Iar noile prevederi se vor aplica pentru sancţiunile prevăzute de Codul Fiscal, Codul de Procedura Fiscală, Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, Codul Muncii, Legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj, Legea contabilităţii, Legea dialogului social şi Legea privind ucenicia în muncă. Mai exact, un operator economic va putea fi sancţionat doar după ce va fi avertizat şi îndrumat de organele de control, acesta fiind de altfel şi principiul care va stă la baza noilor prevederi. Altfel spus, în momentul în care vor descoperi o neregulă la firme, de natură contravenţională, inspectorii Fiscului ori cei ai Inspecţiei Muncii nu vor mai aplica sancţiunea la prima constatare a unei fapte, termenul de conformare nu va fi mai mic de 7 zile lucrătoare, iar ulterior organul de control va avea dreptul să reia controlul. Totodată, este important să precizăm că un contribuabil va putea beneficia de măsurile de prevenţie o singură dată pentru fiecare fapta care constituie contravenţie, într-un termen de trei ani. În schimb, pentru "muncă la negru", respectiv pentru primirea la muncă a până la cinci persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, organele de control nu vor mai fi indulgente şi nu vor aplică legea prevenţiei, urmând să aplice direct amenzile prevăzute de lege (între 10.000 şi 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată).

Toate interacţiunile pe care cetăţeanul le are cu instituţiile statului trebuie să se realizeze şi în spaţiul virtual, iar acest lucru se poate întâmpla în acest an, până la 1 decembrie, a declarat ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Augustin Jianu. Recent, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a anunţat că permite şi firmelor să acceseze Spaţiul Privat Virtual, astfel încât să primească de la autorităţile fiscale şi să transmită acestora, documentele fiscale în format electronic. Prin SPV se pot comunica, automat, actele administrative fiscale, actele de executare precum şi alte acte emise de ANAF precum certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit sau certificatul de cazier fiscal.

 

Suceava continua sa aiba cele mai periculoase sosele din tara: 105 oameni si-au pierdut viata in accidentele rutiere produse anul trecut pe raza întregului judet, 300 la număr. Iar celor peste 100 de persoane decedate li s-au adăugat 230 rănite grav şi alte 144 rănite uşor. Principalele cause rămân viteza excesivă, neadaptată la trafic, indisci­plina pietonală, dar şi abaterile bicicliştilor. Pentru reducerea numărului de victime în accidente de circulaţie, numai în anul trecut au fost organizate peste 180 de acţiuni ale Serviciului Rutier. Statistic, evoluţia accidentelor cu consecinţe grave evidenţiază faptul că 2016 este al treilea an consecutiv când numărul acestora scade, fiind înregistrat practice cel mai mic număr de accidente rutiere grave din ultimii opt ani, cu mențiunea însă că a crescut numărul persoanelor decedate.

Gratuitatea călătoriilor studenţilor pe calea ferată nu va fi modificată şi va rămâne în forma prevăzută în OUG nr. 2/2017, a anunţat Ministerul Transporturilor. Comisia de buget-finanţe a Senatului a dat aviz favorabil, cu amendamente, proiectului de Lege de aprobare a ordonantei care prevede că studenţii beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenurile companiei CFR. Unul dintre amendamentele admise a fost cel prin care gratuitatea era restrânsă doar la călătoriile pe care un student le face între localitatea de domiciliu şi cea în care studiază. Iar un alt amendament stipulează că de acelaşi tratament preferenţial vor beneficia şi elevii de liceu.

Şansa oferită de legea 186 din 2016, prin care persoanele care au lucrat în străinătate ani buni ori cele care nu au lucrat cu carte de muncă îşi pot plăti vechimea din urmă, a mobilizat un număr de 348 de ieşeni. Aceştia au „cumpărat” până la data de 22 februarie, efectiv vechimea în muncă de la Casa de Pensii Iaşi, în condiţiile stabilite de lege. Actul normativ oferă posibilitatea asigurării pentru cel mult cinci ani anteriori datei la care se încheie contractul, cu condiţia ca doritorul să nu fie deja ieşit la pensie şi să nu fi fost asigurat în sistemul public de pensii în perioada solicitată. Cei care doresc să-şi cumpere vechimea trebuie să se grăbească deoarece ultima zi în care actul normativ poate fi aplicat este 27 aprilie a.c. Cei care doresc perioada maximă, vor trebui să achite, la venitul minim pentru care se pot plăti aceste asigurări, aproximativ 15.500 de lei. Valoarea maximă care se poate lua în calcul pentru plata asigurării este de cinci ori valoarea salariului mediu brut în vigoare pentru respectiva perioadă. Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale este ales de persoana care încheie contractul şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi nici mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut. Cei interesaţi trebuie să se adreseze funcţionarilor de la Casa de Pensii, unde vor fi îndrumaţi cu privire la dosar.

Pe lângă realizarea unei noi şosele de centură a orasului, prin Curteşti, Zona Metropolitană Botosani propune  proiectul unui drum care să facă legătura între drumurile naţionale Botoşani-Târgu Frumos şi Botoşani-Ştefăneşti, prin Băluşeni. Anunţul a fost făcut de directorul Zonei Metropolitane în cadrul ultimei şedinţe a Comisiei de Dialog Social, susţinută la Instituţia Prefectului de Botoșani. Cat priveste drumul prin Curteşti, urmeaza sa fie făcut un studiu de fezabilitate pentru  cei şase kilometri. Infiintarea unui parc industrial la Bucecea sau a unei universităţi de stat, fac parte din strategia de dezvoltare a Zonei Metropolitane Botosani pentru perioada 2015-2020.

Pentru prima dată de la apariţia sistemului de locuinţe ANL, persoanele peste 35 de ani vor plăti chirii mai mari decât cele care nu au împlinit această vârstă şi cărora li se adresează, în principal, casele de la stat. O altă noutate este că, pentru prima dată după 2008, chiriile au fost majorate şi de patru – cinci ori, pentru toate categoriile de deţinători şi că depind de cotaţia euro de la 30 octombrie 2015. La Botoşani, măsura afectează peste 600 de familii şi, deşi chiriile rămân în continuare sub preţul pieţei, sunt considerate foarte mari. Unii chiriasi intenţionează chiar să renunţe la locuinţe, iar alţii vor să le cumpere. Ei solicită inclusiv anularea hotărârii de guvern prin care au fost modificate chiriile pentru locuinţele ANL motivând că nu au suficiente venituri pentru a plăti noile chirii, majorate.

Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale va scădea în acest an comparativ cu 2016, pana la 6,91 miliarde lei, conform proiectului bugetului de stat. Pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit se vor aloca 20 de milioane de lei, cu 44% mai mult decât anul trecut, iar programul pentru construcţii de locuinţe şi săli de sport va avea un buget de 70 milioane  lei faţă de doar 34 de milioane cât a fost alocat în 2016. De asemenea, finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului seismic al construcţiilor existente cu destinaţia locuinţă are un buget de aproape 53 de ori mai mare. Potrivit autorităţilor locale, la nivelul municipiului Iaşi există aproximativ 400 de clădiri cu diferite grade de risc seismic.

Ieşenii au aplicat în număr mare pentru un loc de muncă în 2016. Aproape 200.000 utilizatori din Iaşi s-au înregistrat anul trecut la posturile vacantate prin intermediul site-ului de angajari, potrivit unui studiu dat publicităţii de compania care deţine platforma de recrutare online.  Site-ul detine o cotă de 60% din piaţa de recrutare online din România, iar numărul total de aplicări pentru joburil a depăşit anul trecut 8 milioane. În 2016, locurile de muncă cu cele mai multe aplicări au fost în domeniul vânzărilor, pentru poziţii de şef de magazin, consultant în vânzări sau manager de dezvoltare. Candidaţii care cer salarii mari se intereseaza de joburi în management, consultanţă, arhitectură, design sau import-export. 

logo tele moldova

Postul de Televiziune Tele Moldova Plus indeplineste toate caracteristicile sirigorile unui post de televiziune regional avand licenta prin satelit nr.S-TV 306 din 30 iulie 2013 si licenta TV-C 667 din 7 martie 2013.

Populare

Recent Comentate

Galerie Foto